Suceava: Incendiu la un cămin de bătrâni. Planul roșu de intervenție, activat

Ultimul update: marți 8 ianuarie 2019 11:07 Data publicării: marți 8 ianuarie 2019 11:07
Autor , în Știri

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un azil de persoane vârstnice din localitatea Vama, judeţul Suceava, echipele de salvatori sosite la faţa locului evacuând rezidenţii, potrivit IGSU.

Potrivit pompierilor, la sosirea echipajelor, arderea se manifesta doar la nivelul acoperişului şi nu erau victime.

„Cei aproximativ 50 de bătrâni se află la parterul imobilului, iar echipele de salvatori procedează la evacuarea persoanelor. Pentru asigurarea misiunii medicale de transport şi relocare a persoanelor evacuate a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Pompierii desfăşoară acţiuni de verificare în toate încăperile pentru a nu fi persoane surprinse.

La faţa locului intervin şase autospeciale de stingere, o autoscară de intervenţie la înălţime, nouă echipaje medicale de prim ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă şi o ambulanţă pentru victime multiple.

Potrivit sursei citate, la acţiune sunt mobilizaţi peste 70 de pompieri.

Te-ar putea interesa și: Incendiu la un autocar cu 30 de pasageri

Un autocar în care se aflau 30 de pasageri a fost cuprins de flăcări în timp ce se afla în mers, în urma unei defecţiuni care a apărut la una dintre roţile spate, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru.

Evenimentul a avut loc la miezul nopţii, pe raza localităţii Trifeşti, iar la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere şi echipajul SMURD de la Detaşamentul Roman.

„Incendiul se manifesta la una din roţile de pe axa spate, în autocar fiind 30 de persoane, care s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Autocarul transporta muncitori care lucrează la o companie din municipiul Roman. În urma incidentului, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și: Incendiu în Târgu Mureș, urmat de o explozie – 18 persoane, evacuate

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii