Judecătorii CCR au stabilit, în dispozitivul deciziei prin care au constatat conflict între puteri, că preşedintele urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA, a anunțat, miercuri, instituția, într-un comunicat de presă.
„Președintele urmează să emită decretul de revocare din funcție”, apreciază CCR, conform unui comunicat de presă emis miercuri, după anunțarea deciziei potrivit căruia a existat conflict instituțional între Guvern și Președinte.
„Președintele nu are o putere discreționară proprie în cazul procedurii de revocare(…) Ministrul Justiției are rol central în procedura de revocare”, mai spune CCR.
Decizia Curții Constituționale este definitivă și obligatorie.
Motivarea hotărârii încă nu a fost publicată de Curtea Constituțională.
Potrivit acestora, calea de urmat pentru ieşirea din conflict este emiterea decretului de către şeful statului.
Votul judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul deciziei privind refuzul revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost de 6 la 3, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au arătat că au făcut opinie separată judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea.
Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzul şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.
Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, referindu-se la decizia CCR privind existenţa unui conflict între Guvern şi şeful statului legat de revocarea procurorului-şef al DNA, că deciziile Curţii sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru preşedinte.
„Curtea a admis existenţa acestui conflict, dar nu ne-a precizat nimic cu privire la modalitatea de soluţionare a conflictului. Nici în sensul pe care l-am spus, nici în sens contrar. Curtea, când va publica motivaţia, acolo vom găsi şi dezlegarea conflictului, pentru că CCR nu doar constată existenţa unui conflict, ci dă şi soluţia de rezolvare a acestuia”, a spus Nicolicea.
Întrebat în legătură cu soluţiile care ar putea fi prevăzute în motivarea deciziei, el a răspuns: „De la obligaţia de a emite decretul de revocare până la refacerea motivării”.
„Ştiţi că domnul preşedinte a avut o motivare bazată pe oportunitate, ceea ce nu cred că era de acceptat, reluarea procedurii, dar părerile noastre nu contează, contează la final ceea ce va scrie CCR negru pe alb”, a adăugat Nicolicea.
„Când se va emite şi decizia, atunci ea va fi obligatorie pentru toată lumea şi aproape nu mai contează ce părere mai dăm noi”, a subliniat el.
Deputatul a menţionat că „în Constituţie se spune foarte clar că deciziile Curţii sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru preşedinte”.
Citește și: Revocare Codruța Kovesi: CCR a decis în conflictul instituțional Guvern – Președinte cu privire la șefa DNA
Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-30T16:55:47+03:00 16:55
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Ha, ha, haaaaaa. Romania = Tara cu proshti! Oh, (acel mascul deghizat in dama de stat) LCK a fost revocata (nu insinuez de ce a fost pusa acolo, cum a functzionat si de ce s-a acceptat REVOCAREA... hmmm, STAPINUL are deja o idee despre asta!) De ce "Romania = Tara cu proshti!" Pai... ginditzi-va-tzi doar cite abuzuri si ORICE alte mushamalizari EXECUTATE de marioneta anticoruptzie au SCAPAT datorita "revocarii". Oh, aceasta tzara cu proshti nu poate supravietzui. Iata un exemplu despre ACTIVITATEA inactive a acestei creature cu expunere internatzionala : mda, este la mintea cocoshului da' aceasta tzara cu proshti si cu tradatori acolo unde se incepe goarna... IMPOSIBIL ca cineva sa se gindeaca_ca... coruptzia cea mare se opereaza la nivelul multinatzionalelor ce au nevoie sa-shi suga profiturile AFARA si s-o faca legal.... ACOLO anticoruptzia de mucava a lu LCK nici macar n-a insinuat un gest (exemplu clar pentru prostalaii ce vor cere shergerea acestui mesaj : doctor israelian avea shi el boutique de cumparare - vinzare de ovare sanatoase de la fatuci romaniene la infertilele creature ale west-ului European - INAINTE ca Angela Merkel sa le resolve problemele de infertilitate cu invazia invitata a refugiatzilor siriano asiatice impreuna cu ale lor metehne si boli poliomelitico-whatever... - Deci, doctoral este prins si... in loc sa se analizeze CUM FACEA EL BUSINESS... ramine liber si se duce... iar dosarul este pe rol si... PRECUM TAIERILE DE PADURI SAU VINZARILE DE ZACAMINTE DE AUR, URANIUM SAU GAZE NATURALE DIN MAREA NEAGRA etc. NIMENI nu shtie in ce faza sint investigatziile, dosarele sau shpagile... ca doar nu scapa criminalii OFICIAL fara binecuvintarea CORUPTZILOR ce lucreaza impotriva propriului popor, propriilor familii si... in citzva zeci de ani vor poza in victime - zice la biblie ca Tatal lui Christos promite RAZBUNARE pina la a 7'a generatzie... DECI... nimic nu ramine NEplatit! Mda, au revocat o marioneta conform principiului de la v-atz'ascunselea : URMA scapa turma. CINE, cind si cum se va ocupa de turma de tradatori ce-au operat ONLY intr-o singura directzie... IGNORIND adevaratele surse de coruptzie la adevaratele fetze (moace) politice ale caror alegeri au fost finatnzate PENTRU a aproba plata arieratelor companiilor germane (doara VECHI solutzionat de omul Berlinului la Cotroceni... in prima saptamina de plimbare... Pas cu pas... dupa cum cinta ciardashu' la Berlin...). Vom vedea... in urmatoarele decenii ce se va allege de acest simulacru de legitimitate, asta daca acest popor blajin si PROST va mai exista DUPA ce proprietarii a 40% din terenul agricol al acestei frumoase tzari vor incepe sa-shi impuna DREPTUL DE PROPRIETATE SI... sa-shi salveze AICI populatziile inundate de atacul humanitarist din Africa si Asia de Mijloc DATORAT celor ce-au tradat propria lor religie, rasa si natziune... dar sint inca incasatori de salarii de la COMPANIA LOR DE ANIHILARE A EUROPEI euphemistic numita UE. CU parere de rau... IMI ESTE GREU sa vad vreo natziune de astazi EXISTIND CUMVA UNITAR si distinct dupa istoria de 1 sau 2 mii de ani - istorie de grup UE... asta in zona lui 2036.
In sfarsit a INCEPUT justitia sa FUNCTIONEZE ....! ! !