O nouă lege din Bangladesh le permite copiilor să fie căsătoriți, indiferent de vârsta acestora. Din punct de vedere legal, chiar și un copil mai mic de un an s-ar putea căsători.
Legislatorii din această țară au stabilit că tinerii mai mici de 18 ani se pot căsători în situații speciale, pentru binele adolescentului și cu acordul părinților.
Organizația pentru drepturile femeilor Fete Nu Mirese (Girls Not Brides) a criticat foarte dur decizia, spunând că aceasta nu definește clar conceptele de cazuri speciale sau binele suprem, lăsând astfel loc de interpretări. De asemenea, necesitatea unui acord al minorului nu elimină posibilitatea ca acesta să fie forțat să intre într-un mariaj.
Citește și: După 85 de ani de căsătorie, încă se iubesc nebunește. Care este secretul lor
Necesitatea de a proteja onoarea fetelor noastre care rămân însărcinate a fost dată ca fiind motivația pentru introducerea acestei legi. Însă căsătoria nu este cea mai bună metodă de a le proteja pe adolescente ci le expune unor riscuri și mai mari, au explicat membrele organizației.
Un oficial al Guvernului din Bangladesh a negat acuzațiile potrivit cărora această măsură ar spori numărul cazurilor de tinere abuzate. Acesta a spus că în conceperea legii s-au luat în calcul contextul vieții sociale dintr-o țară majoritar musulmană și că au fost stabilite mecanisme de protecție a minorelor.
Bangladesh are cea mai mare rată a căsătoriilor între minori din Asia și ocupă un loc fruntaș și la nivel mondial. Un procent de 52% dintre tinerele din această țară se mărită înainte de 18 ani, iar 18% înainte de împlinirea a 15 ani.
Citește și:O tânără de 21 de ani este căsătorită cu cinci fraţi: „Mă culc cu ei pe rând”
În următoarele fotografii veți putea explora viețile a două adolescente din Bangladesh, Meghla, de 17 ani și Rani, de 16 ani, forțate să se căsătorească înainte de vreme.
Acest site foloseste cookies.
Read More