Știri
TAROM, nevoită să suspende rutele externe operate de pe aeroportul din Iași
Compania TAROM vă informează că a fost nevoită să suspende operarea pe unele rute externe cu plecare din Iaşi, ca urmare a limitărilor impuse de indisponibilităţi din parcul de aeronave.
Acest lucru a survenit din cauza faptului că din luna octombrie 2016 două aeronave A310 au fost retrase din flota TAROM ca urmare a deciziei Conducerii Companiei de la acel moment.
Demersurile ulterioare de inlocuire a acestora nu au putut fi finalizate la timp pentru operarea programului de vară 2017, program care avea în vedere initial şi operarea integrală a rutelor externe de la Iaşi.
Compania TAROM respectă reglementările internaţionale cu privire la tratamentul pasagerilor în oricare din condiţiile în cauză.
Pasagerii pot contacta în primul rând agentul emitent al biletului de călătorie, dar şi orice agenţie TAROM .
Compania TAROM vă asigură că depune toate eforturile pentru reluarea operării curselor externe de la Iaşi în cel mai scurt timp în condiţiile de maximă siguranţă, făcând eforturi deosebite pentru reîntregirea şi reînnoirea flotei de aeronave.
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).