Știri

TEROARE: Un nou atac armat a avut loc în urmă cu puţin timp. Bilanţul victimelor

Autoritățile americane au anunțat că intervin la un atac armat ce are loc în Fort Meade, statul Maryland, unde este localizat sediul Agenției Naționale de Securitate (NSA).

Presa locală susține că mai multe persoane ar fi fost rănite în urma incidentului, anunță CNN.

„Președintele a fost informat în privința atacului armat din Fort Meade. Gândurile și rugăciunile noastre sunt cu toți cei care ar putea fi afectați. Vom continua să furnizăm informații imediat ce acestea apar”, a transmis Casa Albă prin intermediul unui purtător de cuvânt.

Potrivit presei locale, trei persoane au fost rănite, iar un suspect a fost arestat

Poliţia şi serviciul de pompieri au anunţat mai înainte pe Twitter că au răspuns la un schimb de focuri în faţa sediului agenţiei NSA din Fort Meade. Autostrada din apropierea Fort Meade a fost închisă în ambele sensuri.

Canalul de televiziune NBC Washington a difuzat imagini cu un vehicul negru blocat între barierele aflate la intrarea în complexul ultra-securizat. Un purtător de cuvânt al NSA a afirmat că situaţia se află sub control.

Potrivit canalului local ABC 7 News, trei persoane au fost rănite de gloanţe şi un suspect a fost arestat.

Departamentul de poliţie din comitatul Anne Arundel din Maryland, unde se află NSA, a anunţat pe Twitter că nu a fost însărcinat cu ancheta.

NSA susține într-un comunicat că incidentul a avut loc la intrarea în curtea instituției. Mai multe imagini surprinse din aer arată că SUV-ul negru s-a izbit într-o barieră de beton înainte ca poliția să rețină șoferul. Incidentul s-a petrecut în exteriorul sediului NSA din Fort Meade, Mayland.

Share
Scris de
Mihai Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More