Testamentul Regelui Mihai. Ce avere a lăsat în urmă şi cum va fi împărţită

19.12.2017
Testamentul Regelui Mihai. Ce avere a lăsat în urmă şi cum va fi împărţită

Mihai I a murit lăsând în urmă o avere demnă de un rege. Poporului său, i-a trasmis lecţia iubirii faţă de ţară. Iar pentru urmaşi, a lăsat bunuri şi proprietăţi de peste 60 de milioane de euro.

Toate se vor împărţi între cele cinci fiice ale sale. Majestatea Sa şi-a scris şi testamentul, un document care ar putea răsturna lupta pentru avere, dar despre care avocaţii s-au ferit până acum să facă dezvăluiri.

Au fost odată ca niciodată un Rege, două Castele şi un Regat. În urma Majestăţii Sale, castelele urmează să se împartă frăţeşte. Ionuţ Bonoiu, Forbes România:

„În primul rând, averea Casei Regale constă în cele două domenii, Domeniul de la Săvârşin şi cel de la Sinaia. Vorbim de proprietăţi cu valoare istorică şi acestea sunt foarte greu de evaluat.”

Pe lângă cele două reşedinţe, Mihai I a apucat să recupereze câteva cabane şi proprietăţi în Azuga şi Predeal, trei imobile şi un teren, în Capitală, şi peste 20.000 de hectare de pădure, de care nu a mai apucat să beneficieze.

Cu puţin timp înainte să moară, Regele a chemat în judecată mai multe gărzi forestiere din ţară. Ministerul Apelor şi Pădurilor îi datorează zeci de milioane de lei drept despăgubiri după ce, pe timpul vieţii, Majestatea Sa nu a putut să-şi exploateze pădurile. Ionuţ Bonoiu:

„Evoluţia averii poate fi suprapusă cu evoluţia pieţei imobiliare. A fluctuat undeva între 50, 60 milioane de euro, depăşind şi 100 de milioane de euro.”.

În masa succesorală, intră şi casa din Elveţia, dar şi obiectele personale ale Regelui, valoroase financiar, dar mai ales sentimental. Artin Sarchizian: „Potrivit legii române, dacă există copii, ei nu pot fi înlăturaţi de la moştenire.
Se bucură de ceea ce se numeşte rezervă succesorală.”

Adică indiferent de Testamentul lăsat de Majestatea Sa, fiecare dintre cele cinci fiice ale Regelui are dreptul la cel puţin o zecime din totalul averii. Este posibil ca Margareta, Custodele Coroanei, să primească cel mai mult. Restul membrilor familiei rămân cu amintirile.

Dacă însă Majestatea Sa a specificat în testament ca împărţeala să se facă după legea elveţiană, cele cinci fiice ar putea fi înlăturate de tot de la moştenire. Deocamdată, avocaţii Casei Regale refuză să dea detalii despre testament.

Citeşte şi Principele Nicolae iese la atac. Declarația care schimbă totul la Casa Regală

Înmormântarea Regelui Mihai a fost prilej de neînţelegeri şi tensiuni în Familia Regală. Fostului principe Nicolae nu i-a fost permis să călătorească cu trenul regal alături de sicriul cu trupul neînsufleţit al bunicului său.

Aceste lucru l-a întristat şi l-a făcut să se simtă nedreptăţit

Avocatul fostului principe Nicolae a acordat un interviu în care a vorbit despre hotărârea lui Nicolae de a-şi revendica titlurile de care a fost deposedat în august 2015.

„Cei din Casa Regală au arătat o deschidere către Nicolae, acceptându-l acolo unde îi este locul, la ceremonialul funerar.

Avocatul spune că se încearcă discreditarea lui Nicolae

După ce nu i-a fost îngăduit să-şi vadă bunicul pe patul de moarte timp de zece minute, măcar la catafalc să-i poată fi alături pentru a-şi lua rămas bun aşa cum se cuvine.

Doreşte să fie reintegrat în Familia Regală. Decretul de înlăturare nu i-a fost comunicat în original. El nu a semnat declaraţia de acceptare de înlăturare de la succesiune. Se încearcă discreditarea sa.

Citeşte şi Prima reacţie a lui Marian Râlea, după ştirea falsă că ar fi murit. Ce spune actorul