Vești proaste pentru fumători. Țigările se scumpesc din nou, România fiind nevoită să să transpună în totalitate Directiva 64/2011 a Comisiei Europene privind acciza impusă pentru ţigarete, măsură ce va creşte costul unui pachet de ţigări.
În prezent, ponderea taxelor (acciza şi TVA) în preţul unui pachet de ţigarete este de circa 75%. Asta înseamnă că, din 17,5 lei, costul unui pachet de ţigări, 13,125 lei ajung în buzunarul statului.
Potrivit art. 11 al Directivei 64/2011, până la 1 ianuarie 2019, incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie de 60%, ceea ce înseamnă o creştere de 1-2 procente.
„Conform Directivei 64/2011 (art. 10), România, alături de alte şapte state din Europa Centrala şi de Est au beneficiat de o derogare, până pe 31 decembrie 2017, pentru respectarea a două cerinţe: nivelul minim al accizei totale să fie 90 euro/1.000 ţigarete şi incidenţa accizei să fie 60% din preţul mediu ponderat.
Ambele cerinţe au fost îndeplinite încă din anul 2015. În prezent, acciza totală se ridică la circa 98 euro / 1.000 ţigarete, însă incidenţa accizei în preţul mediu ponderat este uşor sub 60%. Potrivit aceleiaşi Directive (art. 11), corecţia ar trebui făcută până la 1 ianuarie 2019”, au declarat pentru „Adevărul” surse din piaţă.
Urmează ca Ministerul Finanţelor să publice pe site forma finală a proiectului de modificare a Codului Fiscal.
În ultimii 12 ani, preţul ţigărilor a crescut constant, în mare parte din cauza creşterii accizei impuse de Uniunea Europeană şi a calculelor făcute de Ministerul Finanţelor.
Ca atare, preţurile au crescut, în medie, de la 5,10 lei în decembrie 2006, la 17 – 17,5 lei în 2018, preconizându-se că va depăşi 21 lei/pachet în 2022, cost care poate creşte în funcţie de cheltuielile cu forţa de muncă.
Ultimele studii de piaţă arată că, în România, există circa 5,5 milioane de fumători.
Potrivit ultimului studiu realizat studiu la solicitarea Iniţiativei 2035 fără Tutun, o treime din populaţia României fumează, cei mai mulţi dintre ei având vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani, persoane care au studii superioare, venituri mari şi locuiesc în mediul urban.
Citește și: Ești fumător? Ce trebuie să mănânci ca să-ţi reduci la jumătate riscul de cancer pulmonar
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-03T14:45:05+03:00 14:45
Acest site foloseste cookies.
Read More