Trei oameni au murit după un grav accident rutier produs în localitatea Belint din județul Timiș, miercuri după-amiază.
Potrivit primelor informații, un autoturism înmatriculat în Caraș-Severin a intrat pe contrasens, din motive necunoscute, și a lovit în plin un autocamion care se deplasa regulamentar.
În urma accidentului, trei persoane aflate în autoturism au murit. Impactul a fost atât de puternic încât și autocamionul s-a răsturnat. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru persoanele din autoturism.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Cinci persoane au ajuns miercuri după-amiază la spital, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E85, în localitatea Româneşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
La faţa locului au intervenit două echipaje de descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Cinci victime, dintre care una în stare de inconştienţă, au fost transportate la spital.
Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 36 de ani din localitatea suceveană Bălcăuţi, care se întorcea acasă din Italia, a adormit la volan cu câţiva kilometri înainte să ajungă acasă, a pătruns pe contrasens.
Apoi, a acroşat lateral un autovehicul din Ucraina condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, iar apoi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani care venea în spatele maşinii din Ucraina şi pe care a răsturnat-o în afara părţii carosabile.
În maşina bărbatului care a provocat accidentul se mai aflau soţia şi copilul acestuia, iar în maşina condusă de bărbatul de 51 de ani se afla nepotul acestuia în vârstă de 14 ani.
Sursa foto: ISU Timiș
Citește și: Vaslui: Un tânăr mort şi unul grav rănit, în urma unui grav accident
Acest articol a fost actualizat la: 1 august 2018 19:38