Traficul rutier este aglomerat pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe sensul de urcare, informează, sâmbătă, un comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit sursei citate, pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe sensul de urcare, se circulă în condiţii de aglomeraţie, începând cu kilometrul 128, în zona localităţii Poiana Ţapului, judeţul Prahova, cu o viteză de aproximativ 20-30 km/h, pe o distanţă de aproximativ 2 km. De asemenea, în zona localităţilor Comarnic şi Buşteni viteza de deplasare este de 40-50 km/h, fără a fi înregistrate probleme majore de fluenţă.
Pentru reducerea riscului rutier, IGPR le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie sporită, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să nu efectueze depăşiri riscante şi să se asigure corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca circulaţia rutiera a fost reluata pe a doua banda a Autostrazii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 22, pe sensul catre litoral, dupa accidentul în care au fost implicate trei autovehicule, soldat cu o persoana ranita uşor.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca traficul rutier este oprit pe DN1 pe sensul de mers Alba Iulia catre Clij-Napoca, în zona localitaţii Dumbrava, judeţul Alba, din cauza unui accident. În urma unei coliziuni frontale între doua autovehicule, doua persoane au fost ranite uşor. Circulaţia se desfaşoara pe un fir alternativ, pe sensul Turda – Aiud.
Valorile de trafic sunt scazute în zona producerii accidentului.
Acest site foloseste cookies.
Read More