Știri

Trafic rutier îngreunat din cauza vremii. Ce județe sunt afectate

Vremea nefavorabilă de duminică a afectat puternic traficul rutier din România. Vântul puternic și căderile de zăpadă au dus la blocarea unor drumuri. În unele județe s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire, iar circulația se desfășoară cu dificultate.

Iată comunicatul Centrului Infotrafic din Cadrul Poliției Române!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (11:00), în mai multe judeţe din ţară traficul rutier se desfăşoră în condiţii de iarnă.

În judeţul Suceava, din cauza mai multor arbori care au căzut pe partea carosabilă, circulaţia rutieră pe DN18 a fost întreruptă temporar pe raza localităţii Cârlibaba. La această oră (11:00), traficul se desfăşoară pe un fir, alternativ, estimându-se că, în aproximativ 30 de minute, arborii vor fi înlăturaţi de pe carosabil iar circulaţia va reveni la normal.

În zona localităţii Valea Albă din judeţul Maramureş, traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri la km 33, pe DN18 (arborele care căzuse pe carosabil a fost îndepărtat).

În judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN17 (pasul Tihuţa), în localitatea Mureşenii Bârgăului, nu se mai permite circulaţia autovehiculelor de mare tonaj dinspre Bistriţa spre Suceava, dacă nu sunt echipate cu lanţuri antiderapante.

În judeţul Covasna ninge abundent în Pasul Oituz, pe DN11, între km 79 – 89. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire.

În judeţul Suceava, traficul greu este permis din nou pe DN17, între Vatra Dornei şi Câmpulung, însă numai cu lanţuri antiderapante. Amintim că, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze pe DN17, între Vatra Dornei şi Câmpulung, traficul greu a fost restricţionat.

Citește și: București: Balcoane smulse de vânt și copaci căzuți pe străzi și mașini

Citește și: Vreme EXTREMĂ în România. VISCOL și vânt puternic în aproape toată țara

În judeţul Maramureş, se circulă mai îngreunat din cauza ninsorii pe DN1C, între localităţile Valea Chioarului şi Mesteacăn, pe DN18 între localităţile Baia Sprie şi Sighetu Marmaţiei, şi pe DN19, în zona Pasului Huta. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire.

Trafic îngreunat din cauza condițiilor de iarnă

În condiţii de iarnă se circulă şi în judeţul Sibiu, însă mai îngreunat (viteză redusă, aprox.40 km/h) se circulă pe DN14 între Sibiu şi Mediaş şi pe DN14A, între Mediaş şi Blăjel.

În judeţul Cluj, pe DN1-E60, traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri la km 506, pe raza comunei Căpușu Mare, la intrare în localitatea Dumbrava. Amintim că, din cauza a două autocamioane care au derapat în cursul dimineţii, traficul a fost întrerupt şi ulterior a fost posibilă doar circulaţia autovehiculelor de mici dimensiuni, alternativ. Se semnalează, în continuare, precipitaţii sub formă de ninsoare.

Pa autostrada A3 Turda – Gilău se semnalează ninsoare slabă, însă carosabilul este negru iar valorile de trafic sunt reduse.

Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa carosabilul este uscat, însă se circulă în condiţii de vânt puternic, iar pe A1 Bucureşti – Piteşti traficul rutier între km 49 şi 120 se desfăşoară în condiţii de ploaie şi vânt puternic. În condiţii similare (ploaie şi vânt puternic) se circulă şi pe A3 Bucureşti – Ploieşti.

În judeţul Gorj, pe DN67C Novaci – Rânca, între km 22 şi 34, pe carosabil s-a depus un strat subţire de zpadă (1 cm). Se acţionează cu două utilaje de deszăpezire şi împrătiere a materialului antiderapant.

Pe DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, se semnalează precipitaţii sub formă de lapoviţă.

Potrivit Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, din pricina vântului puternic, toate porturile din judeţul Constanţa (Midia, Mangalia, Constanţa Sud-Agigea şi Constanţa Nord) sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More