Știri

TRAGEDIE! Un român a fost rănit în atacul armat din SUA

Mama tânărului rănit, Carmen Iclodean, a postat pe contul său de facebook o fotografie în care tânărul apare pe patul de spital și un mesaj prin care cere tuturor cunoscuțilot să se roage pentru fiul ei.

„Nu postez lucruri personale pe Facebook, dar am nevoie de ajutor în acest moment. Rugați-vă, vă rog, pentru fiul meu, Luca, care a fost împușcat în atacul din Las Vegas. Acum, este în operație, în stare critică, și ar aprecia rugăciunile voastre”, scrie mama tânărului rănit.

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise, iar alte peste 400 au fost rănite în atacul armat în masă de la Las Vegas, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, şeriful Joe Lombardo, care l-a identificat pe presupusul autor ca fiind Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Las Vegas, relatează The Associated Press.

Atacul este cel mai sângeros din istoria Statelor Unite

Stephen Paddock, bărbatul despre care se crede că a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit alte peste 400, luni, la Las Vegas (SUA), era mort când polițiștii au intrat în camera sa de hotel, cu vedere spre locul în care se desfășura un festival de muzică, a indicat poliția locală, au relatat DPA și AFP, citate de Agerpres.

Kevin McMahill, adjunctul șerifului din Las Vegas, a declarat la CNN că s-ar putea ca suspectul să se fi sinucis înainte de sosirea poliției. El avea în camera sa de hotel „cel puțin opt arme de foc”.

Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Mesquite (statul Nevada), a deschis focul, din camera sa de hotel aflată la etajul al 32-lea, asupra unei mulțimi de peste 22.000 de persoane prezente la festival.

Citeşte şi ATAC armat la un festival de muzică din Las Vegas! Sunt 50 morţi şi 200 de răniţi VIDEO

Acest articol a fost actualizat la: 2017-10-02T17:30:41+03:00 17:30

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More