Fostul preşedinte al României confirmă informaţia potrivit căreia fiica lui, Ioana Băsescu, a fost interceptată non-stop de procurori, inclusiv când avea telefonul oprit.
”Au bănuit că este ceva cu fostul prieten al ei. S-a emis un tip de mandat de supraveghere incredibil. Nici Al Capone n-ar fi avut un asemenea mandat. Să fie filată, să aibă tehnică de înregistrare în mediul ambiental și la muncă, să fie interceptată prin telefon, mail, etc, inclusiv când telefonul este oprit.
Avea microfon oriunde umbla. Plus faptul că a avut trimis, de 4 ori, un provocator care, este clar din interceptări, insista ca fiica mea să rostească o afirmație. Nu a obținut-o. Eu cred că acesta a fost un exces formidabil.
Asemenea practici sunt inadmisibile într-o democrație. Manevrele de a scoate din joc un fost președinte au mers prea departe.
Fetelor mele le-am făcut frecvent instructajul, le-am sfătuit tot timpul să aibă grija ce vorbesc și cu cine umblă. În ceea ce mă privește mi-au făcut altceva. Au pus sub mandat de siguranță națională oameni din jurul meu.”, a declarat fostul preşedinte la B1 TV.
CITEŞTE ŞI: Ce planuri are Traian Băsescu cu fratele său, după ce va ieși din închisoare
CITEŞTE ŞI: Băsescu: ”Sper ca Ghiță să fie încoronat cu titlul de mincinos”
„SRI cu Coldea la conducere acum zburdă.
Îmi amintesc când se vehicula informația că SRI l-a ucis pe patronul Hexi Pharma, Dan Condrea. Nu cred așa ceva. Serviciile secrete au atâta informație despre oricine, încât pot compromite foarte ușor pe cineva. Au informații și o adevărată divizie de presă.
Acum se și fabrică cu o usurință extraordinară dosare. În ziua de azi te poți aștepta la orice dacă îi superi pe Kovesi și pe Coldea”, a mai spus liderul partidului Mişcarea Populară.
Traian Băsescu va candida la alegerile parlamentare din acest an din partea bucureştenilor. Acesta a declarat recent că ar putea fi un bun premier, dacă Iohannis l-ar numi.
Acest site foloseste cookies.
Read More