Categorii Știri

UPDATE: Transporatorii au ajuns la o înțelegere cu ASF în privința tarifelor RCA

UPDATE: Transportatorii care au protestat joi în faţa Guvernului au început să plece din Piaţa Victoriei, după ce au ajuns la o înţelegere cu ASF în privinţa tarifelor RCA.

Preşedintele de onoare al FORT, Augustin Hagiu, a anunţat că s-a ajuns la un acord cu ASF. ”Azi am obţinut o victorie”, a spus el.

Stire initiala

Transportatorii care manifestează în faţa Guvernului ameninţă că nu vor încheia protestul la ora 15.00, dacă nu vor primi un răspuns pozitiv la cererile lor. La această oră, o delegaţie a transportatorilor se află la ASF.

„Părerile sunt împărţite, fie să lase maşinile aici, fie în condiţiile în care vine un mesaj pozitiv să încheiem protestul cum se cuvine, fie să nu plece nici oamenii, nici maşinile. Urmează să ne evaluăm poziţia şi situaţia în jurul orei 15.00”, a declarat peşedintele de onoare al FORT, Augustin Hagiu, pentru News.ro.

El a spus că o delegaţie a transportatorilor este la ASF, pentru o discuţie.

„Momentan avem o delagaţie care e la Autoritatea de Supraveghere Financiară, înţeleg că e şi acolo un plin scandal între ei, sunt în consiliul de conducere şi e scandalul în toi, vom afla ce ne transmit colegii noştri. Momentan stăm pe baricade”, a spus Hagiu.

Citește și: Trafic blocat în mai multe orașe din cauza protestului transportatorilor. Reacția Guvernului

Citește și: Protest al transportatorilor în Piața Victoriei din Capitală

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 – au solicitat Executivului ca în textul Ordonanţei de Guvern tarifele RCA să fie îngheţate la valorile medii ale daunelor existente în evidenţele ASF, şi nu la nivelul celor care se vor calcula în viitor.

De asemenea, aceştia au trimis, joi, un memoriu la Guvern prin care solicită ca în cursul zilei de joi să comunice oficial valorile maxime ale tarifelor de primă care vor fi aplicate pe perioadă de plafonare.

”În acest sens vă solicităm Domnule Prim-Ministru ca tarifele de primă aplicate pe perioadă de plafonare să fie calculate în cursul zilei de astăzi de un grup de lucru format din specialişti ai ASF, Consiliul Concurenţei şi Patronatele semnatare. În măsura în care Guvernul nu va aproba solicitarea patronatelor condamnă la faliment firmele de transport rutier cu capital românesc”, se arată în memoriu.

”Alcătuirea unui grup cu specialişti din Consiliul Concurenţei, ASF şi reprezentanţi patronate cu cifrele pe masă, într-o oră pot fi date aceste tarife. Aceste tarife, odată calculate şi stabilite, agreate de aceste părţi, să meargă la ASF în Consiliul de Administraţie azi în şedinţă de urgenţă să fie aprobate şi de mâine să fie aplicate, altfel, în 30 de zile, mii de firme de transport vor intra în faliment. Nu putem să aşteptăm 30 de zile până când Mişu Negriţoiu îşi va mişca fundul de pe scaunul de preşedinte al ASF”, a afirmat vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Trans­por­tatorilor Rutieri din România (UNTRR), Constantin Isac.

El a spus că îi aşteaptă pe parlamentari în stradă pentru a cere, alături de transportatori, demisia preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu.

”Îi invităm în stradă, îi invităm să-şi manifeste aceeaşi poziţie pe care au avut-o ieri (miercuri – n.r.) în şedinţa Camerelor reunite când au cerut în mod repetat demisia conducerii ASF şi a domnului Negriţoiu. Îi aşteptăm să-şi manifeste susţinerea alături de noi”, a arătat Isac.

”Există foarte mare unitate între asociaţiile de transportatori, cu siguranţă vom primi sprijin pentru că şi ei s-au lămurit că ceea ce s-a întâmplat ieri a fost o mare păcăleală pe care am constatat-o aseară la ora 23.00 şi sigur vor fi alături de noi”, a spus Isac referitor la faptul că două dintre patronatele din transporturi au renunţat la protest.

Guvernul însă a transmis, joi, că nu este în competenţa Executivului să stabilească valoarea de plafonare a tarifelor RCA şi este inadmisibil să i se solicite Guvernului acest lucru. ”Această chestiune trebuie clarificată de ASF”, a susţinut purtătorul de cuvânt Liviu Iolu, precizând că stabilirea preţurilor, cerere formulată joi în petiţia adresată Guvernului, nu este în atribuţiile Executivului ci a Autorităţii de Supraveghere Financiară, ”care are cadrul legal să intervină”.

Protestul, care are loc în Piaţa Victoriei, a început la ora 9.00 şi este autorizat să se desfăşoare până la ora 15.00.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-09-15T16:35:08+03:00 16:35

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More