Știri

Tren deraiat în zona localității Videle. Ce se întâmplă cu traficul feroviar

Un tren deraiat în zona localității Videle din Teleorman duce la îngreunarea traficului feroviar marți.

Se pare că locomotiva și un vagon al unui tren de marfă au deraiat de pe șine. Potrivit celor de la Spynews, deși au trecut câteva ore, situația nu a fost remediată, iat transportul călătorilor este afectat.

Trenul ar aparține unui operator privat de transfer marfă.

Infrastructura CFR la pământ. Ce spune ministrul Transporturilor că se poate face

CFR Infrastructură are de recuperat peste 100 milioane de euro datorii de la CFR Marfă, bani cu care ar putea fi făcute investiții și restricțiile de circulație ar putea fi ridicate pe sute de kilometri, a spus ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

Lipsa autostrăzilor din România nu poate fi pusă în seama autorităților, ci este cauzată în general de termenele mari și de contestațiile frecvente depuse în cazul licitațiilor, a mai declarat ministrul, la o conferință organizată de revista Capital.

„Mă preocupă într-un mod foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie de netolerat, mult prea mare, la CFR Infrastructură. Eu cred că dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acest lucru nu ar fi ajuns în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie de fapt poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori”.

”CFR Infrastructură, dacă şi-ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la CFR Marfă, am avea sute de km pe care restricţiile de circulaţie ar putea fi ridicate” .

CFR Marfă a fost constituită ca societate pe acțiuni la 1 octombrie 1998, ca urmare a reorganizării operatorului feroviar istoric român, Societatea Națională a Căilor Ferate Române („SN CFR”). CFR Marfă furnizează servicii de transport feroviar de mărfuri, cum ar fi, printre altele, cărbune din producția internă, ciment, produse chimice, cereale și oleaginoase, lemn, sare și metale.

Citește și: Mii de angajați CFR intră în grevă! Ce nemulțumiri au și ce se întâmplă cu circulația trenurilor

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More