Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a solicitat GRECO să-i transmită comunicatul oficial referitor la obligativitatea recomandărilor din ultimul raport, însă i s-a răspuns că nu există un comunicat oficial.
„Astăzi am solicitat la GRECO să transmită şi la MJ comunicatul oficial referitor la ‘obligativitatea’ recomandărilor din recentul raport, despre care se tot vorbeşte în presă. Răspunsul primit – ‘Nu există un comunicat oficial, însă se pare că a existat o corespondenţă electronică la nivel de secretariat’! În aceste condiţii, solicit oricărui deţinător să facă public un astfel de comunicat oficial!”, a scris Toader, pe Facebook.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri, în plenul Senatului, că Raportul este unul de orientare facultativă, exprimându-şi speranţa că acest raport este opera exclusivă a experţilor GRECO, fără eventuale contribuţii venite din spaţiul naţional.
Citește și: GRECO s-a declarat profund îngrijorat de reforma statutului judiciar din România
Realitatea TV a prezentat, ulterior, un răspuns primit de la Grupul statelor împotriva corupţiei din cadrul Consiliului Europei cu privire la afirmaţiile ministrului Justiţiei:
„Regulile noastre sunt clare: membrii trebuie să se supună recomandărilor din raportul de evaluare şi să le implementeze în totalitate, în termenul stabilit de Grupul statelor împotriva corupţiei din cadrul Consiliului Europei . România nu e o excepţie. GRECO este un corp de monitorizare, nu un corp consultativ al Consiliului Europei”.
Ministrul Jusstiției, Tudorel Toader, a dezvăluit în cadrul dezbaterii „Ora Guvernului” că speră ca raportul GRECO să fi fost exclusiv opera experților GRECO, fără alte contribuții și că este unul de orientare facultativă.
„Aceste preocupări din raportul GRECO se suprapun peste ceea ce, spre exemplu, Curtea Constituţională a stabilit. CCR a stabilit că înfiinţarea Secţiei speciale este în raport cu Constituţia.
Raportul cred că este unul de orientare facultativă, stabileşte standardele europene, dar raportorul GRECO, expertul GRECO, în mod categoric, nu poate să treacă peste voinţa legiuitorului naţional, voinţă verificată de către Curtea Constituţională, care stabileşte că reglementarea este în acord cu Constituţia”. Citește continuarea AICI.