Connect with us

Știri

Tudorel Toader a anunțat ce se întâmplă cu Laura Codruța Kovesi și legile justiției

Tudorel Toader a declarat că nu trebuie judecate modificările la Legile Justiţiei aduse în Parlament, deoarece modificările pot fi la rândul lor schimbate, forma finală urmând să fie dată abia după avizul Comisiei de la Veneţia.

Coaliţia PSD-ALDE a prezentat, marţi, ca iniţiative legislative trei proiecte, respectiv modificarea Legii CSM, modificarea Legii privind organizarea judiciară şi modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor.

Astfel, președintele rămâne implicat în procesul de numire a procurorilor șefi.

Pe de altă parte, șeful statului a fost eliminat din procedura revocării procurorilor șefi.  Pe de altă parte, în cazul propunerii pentru conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, şeful statului are dreptul să refuze o singură dată.

În ceea ce privește Inspecția judiciară, aceasta va fi un organ independent, controlat de o comisie din care vor face parte mai multe instituții, inclusiv CSM.

„Un grup de parlamentari au preluat proiectul de lege pentru modificarea Legilor justiţiei. Au deplină libertate să menţine unele soluţii propuse, au libertate să vină cu propuneri noi, ale dânşilor. (…) Ca orice proiect, nu produce efecte juridice şi este o propunere şi forma finală va fi cea din avizul Comisiei de la Veneţia. Să nu judecăm formele intermediare. Important este ca forma finală, care va fi promulgată şi aplicată, să fie mai bună decât forma prezentă”, a explicat ministrul Justiţiei.

Demnitarul a adăugat că nu a citit toate modificările pe care le-au propus parlamentarii.

„Am văzut câteva modificări punctuale. Mă voi uita azi pe el şi voi emite un punct de vedere. Citesc proiectul de lege, îmi consolidez o opinie şi voi comunica”, a conchis ministrul Justiţiei.

În ceea ce privește posibila revocare a Laurei Codruța Kovesi,  Tudorel Toader a declarat că ”Ministrul Justiției nu ia decizia înlăturării, poate cel mult să formuleze propuneri”.

Reamintim că Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat raportul întocmit de către Inspecția Judiciară privind controlul efectuat la Direcția Națională Anticorupție.

Au fost admise numeroase obiecțiuni la raportul IJ privind DNA, de la ambele tabere, atât de la inspectori, cât și de la DNA. Una dintre concluziile inspectorilor, cu privire la păstrarea în funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost aprobată.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top