Știri

Tudorel Toader, despre modificarea Codurilor penale prin OUG

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat luni că nu a fost consultat cu privire la o eventuală ordonanţă de urgenţă prin care ar urma să fie modificate Codurile penale.

„De patru zile, cinci zile nu sunt în Bucureşti. Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde şi fiţi de acord ca să nu dau răspuns la probleme ipotetice”, a declarat Tudorel Toader la sediul Ministerului Justiţiei.

Sâmbătă, la Suceava, ministrul a evitat să se pronunţe privind o eventuală susţinere din partea sa a angajării răspunderii Guvernului sau a unor ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale, în contextul declaraţiilor făcute, vineri seară, de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Tudoer Toader:”Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere”

Acestea făcea referire la procedurile parlamentare sunt greoaie, demersurile coaliţiei majoritare sunt blocate prin contestări, iar maniera adoptată de a avea dezbatere în Parlament a fost una greşită.

Totodată, Tudorel Toader a afirmat că zeci de articole au fost declarate neconstituţionale atunci când Codurile penale au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului sau au fost modificate prin ordonanţe de urgenţă.

El a reamintit că, pe 18 august 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege emis de Ministerul Justiţiei pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală în limitele punerii în aplicare a celor două Coduri cu deciziile Curţii Constituţionale şi transpunerii a două directive europene, o directivă privind confiscarea extinsă şi o alta privind prezumţia de nevinovăţie.

Întrebat dacă va da un aviz pentru o OUG pe modificarea Codurilor penale, Tudorel Toader a spus că nu a avut loc o astfel de dezbatere.

Citește și Tudorel Toader: „Deciziile Curții Constituționale nu pot fi neglijate”

„După cum vă spuneam, de patru, cinci zile nu sunt în București. Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde și fiți de acord să nu dau un răspuns la probleme ipotetice.”, a mai spus Tudorel Toader

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More