Andra și Cătălin Măruță dau din casă! Ce secrete au ieșit la iveală

23.10.2020

Cătălin Măruță este unul dintre cei mai celebri prezentatori TV din zilele noastre. Emisiunea pe care el o prezintă la ProTV a împlinit 13 ani de când apare pe micile ecrane, motiv pentru care Cătălin a organizat mai multe ediții speciale, cu multe surprize pentru fanii de acasă. La emisiune a venit și Andra, soția lui, unde a răspuns celor mai picante întrebări. Cei doi soți au scos la iveală secrete din familia lor, dar și lucruri pe care nu le știau unul despre celălalt.

Andra și Cătălin Măruță, secrete din culise

Cătălin Măruță a atins o mare performanță cu emisiunea lui de la ProTV. S-au împlinit 13 ani de când îi face pe cei de acasă să râdă și aduce voia bună în casele lor. Pentru acest motiv, a organizat mai multe ediții speciale, cu invitați speciali, printre care și Andra.

Este cunoscută proba sa de foc, la care îi supune pe invitații săi. Aceștia trebuie să răspundă la cele mai incomode întrebări și să spună întrebarea în fața tuturor. Dacă refuză, vor fi nevoiți să mănânce cele mai picante sosuri pe care le-au întâlnit vreodată. La această probă au participat și cei doi soți, care au descoperit lucruri noi unul despre celălalt și au răspuns la cele mai interesante întrebări.

Andra a precizat de la început că nu este adepta gustului picant, motiv pentru care va răspunde tuturor întrebărilor. Întrebată pe a cui piesă ar deschide balul cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsătorie, a lui Florin Salam sau a lui Nicolae Guță, celebra artistă l-a ales pe Salam, pe motiv că melodiile acestuia sunt mai lente, spre deosebire de cele ale lui Guță, care sunt mult mai ritmate.

Întrebată cu cine l-ar trimite pe Măruță pe o insulă pustie dacă singurul tratament ar fi să stea acolo alături de o asistentă grijulie, aceasta a ales-o pe Anna Lesko. O altă variantă era Andreea Raicu, însă artista a considerat că Anna este cea potrivită pentru soțul ei, pe motiv că a dat dovadă de aptitudinile potrivite în cadrul emisiunii la care participă.

“Dacă tot la bal, ia-o, tată, du-te cu Anna Lesko! Am văzut că e grijulie la Fermă și am zis că o să fie grijulie și cu tine.”, a explicat Andra.

Măruță a fost ceva mai rezervat și nu a citit toate întrebările, alegând să mănânce picant. Din răspunsurile lor a reieșit și că, deși își iubesc soacrele, nu se dau în vânt după anumite feluri de mâncare pe care acestea le pregătesc, însă niciodată nu au spus asta.