Competiția Survivor devine din ce în ce mai serioasă și probele sunt tot mai grele. Nu toți concurenții fac față acestui concurs complex, motiv pentru care sunt eliminați și pleacă. Eliminarea de duminică nu a fost deloc una surprinzătoare, pentru că a fost luată în vizor de mult timp. Andreea Antonescu pleacă de la Survivor, după puțin timp de la intrarea în competiție.
Pentru eliminare au fost propuși Andreea Antonescu și Sebastian Chitoșcă din partea Faimoșilor și Sorin Pușcașu, Maria Hîngu și Mellina din echipa Războinicilor. În urma voturilor celor de acasă, Faimoasa Andreea Antonescu este cea care urmează să părăsească Republica Dominicană. Drumul el la Survivor se încheie aici, după multe certuri și scandaluri.
Andreea Antonescu este mândră de tot ce a realizat aici și nu regretă deloc participarea ei. Cât despre eliminare, ea spune că se aștepta la asta, având în vedere conflictele în care a fost implicată în ultimul timp.
Totuși, ea este tristă că pleacă, pentru că, deși a avut probleme, nu poartă pică pe nimeni, pentru că s-a simțit bine la Survivor 2021 și a avut parte de experiențe interesante. Ea se resemnează cu gândul că merge la fiica ei, de care îi este foarte dor.
„Mă simt foarte bine, s-a încheiat aici, s-a încheiat. Consider că am mai pus o temelie, femeia care am devenit.
Pe de o parte sunt ușor tristă pentru că m-am simțit destul de bine în ciuda unor discuții, dar mă simt bine pentru că îmi este enorm de dor de fetița mea și atunci cam de asta este vorba.
Nu aș putea purta pică pe cineva,”, a declarat Andreea Antonescu după eliminarea de la Survivor România 2021.
De-a lungul timpului, colegii își doreau mult ca Andreea Antonescu să plece, pentru că o considerau foarte slabă și credeau că nu aduce niciun avantaj echipei, ci provoca numai probleme. Toți sperau să iasă cât mai repede din competiție și se bucurau când ea nu intra pe teren. Mai mult, ea a fost catalogată drept o persoană foarte falsă și îmbârligătoare.
Singura care regretă plecarea Andreei a fost Elena Marin, cu care s-a înțeles foarte bine. Cele două s-au îmbrățișat după aflarea veștii, fiind uimite de rezultatul la care s-a ajuns la ultimul Consiliul de Eliminare de la Survivor România 2021.
Acest site foloseste cookies.
Read More