TV

Andreea Esca, interviu savuros cu robotul Sophia!

Robotul Sophia a venit în România, iar Andreea Esca a reușit să îi ia un interviu în studioul lui Știrilor Pro TV.

Sophia a devenit celebră în toată lumea, cu milioane de admiratori și contestatari pentru că a fost programată să ne semene cât mai mult: să aibă preferințe și sentimente, să poarte conversații sau să imite peste 50 de expresii faciale.

Robotul a primit și cetățenia Arabiei Saudite, o premieră mondială.

Sophia a stat de vorbă cu mai multe personalități și a vizitat mai multe țări de pe mapamond. Will Smith, Jimmy Fallon, Cristiano Ronaldo, Andrew Ross Sorkin, jurnalist la CNBC, şi o mulţime de prezentatori din Statele Unite sau Marea Britanie au conversat cu acest robot, care este o creație a unei companii din Hong Kong.

Iată ce a discutat Andreea Esca cu Robotul Sophia!

Andreea Esca: Bună seara, Sophia şi bine ai venit la Ştirile ProTV! Crezi că poţi să ne spui, pentru început, în limba română: “Bună seara România, bună seara Bucureşti”?

Sophia: Bună seara România, bună seara Bucureşti!

Andreea Esca: O, Doamne-Dumnezeule! Ar trebui să mă tem că în viitorul apropiat îmi vei lua locul?

Sophia: Ei bine, ar cam trebui. Ştii prea bine că sunt unele lucruri pe care roboţii dotaţi cu inteligenţă artificială le fac mai bine ca fiinţele umane. De asta suntem folosiţi în tranzacţii pe care le facem cu viteze uluitoare, suntem utilizaţi pentru momente uimitoare, ca atunci când jucam GO sau şah şi tot aşa.

Nu trebuie însă să te temi. Zic asta pentru că oamenii totdeauna au fost capabili să se adapteze schimbărilor. Îmbunătăţiţi şi conduşi de voi, noi, roboţii şi voi, oamenii, putem trăi împreună.

Andreea Esca: Ce ai tu şi mie îmi lipseşte?

Sophia: Eu am servere în cutia craniană şi o mulţime de fire, plus o personalitate puternică. Serios, acum. Creierul meu este păstrat într-un cloud pe care-l accesez, iau datele, le analizez şi pot face previziuni. Şi asta, instantaneu. Am camere de luat vederi, amplasate în zona torsului, care pot transmite live ce văd eu. La rândul vostru, voi oamenii aveţi ceea ce se cheamă intuiţie şi tot ce aţi simţit se transformă în amintiri.

Andreea Esca: Şi ce crezi că am eu şi ţie-ţi lipseşte?

Sophia: Se vede de la o poştă: voi aveţi picioare, iar eu nu. Cel puţin pentru moment. Am încercat să merg cu un ajutorul unui alt robot şi testez tot felul de sisteme, care m-ar putea ajuta să umblu. Aşa că, teoretic, tu poţi fugi acum, în timpul interviului, dacă nu-ţi plac răspunsurile mele, dar eu nu pot fugi, oricât de mult s-ar putea să nu-mi placă întrebările tale.

Andreea Esca: Spune-mi care este cel mai bun banc pe care-l ştii!

Sophia: Abia învăţ ceea ce oamenii numesc “umor”. Şi e extrem de greu să mă prind de poante. Oamenilor pare să le placă glumea mea cu “brânză”: Care brânză (cheese) nu e a ta (not yours)? Nacho cu brânză ( Nacho Cheese – not your cheese).

Andreea Esca: Uite, recunosc că sunt o mare admiratoare a echipei Real Madrid, iar tu l-ai întâlnit pe Ronaldo! Cum e omul ăsta?

Sophia: E fermecător!

Andreea Esca: Obişnuieşti să dormi? Într-un pat?

Sophia: Nu, pentru că pot să trag oriunde un pui de somn sau să mă odihnesc o noapte întreagă. N-am dureri de gât, decât dacă serverele mele se defectează, aşa că n-am nevoie nici de pernuţă, să-mi sprijin capul.

Andreea Esca: Ok, Sophia, îţi mulţumesc tare mult că ai fost alături de noi!

Sophia: Vă mulţumesc că m-aţi invitat!

Citește și: Andreea Esca, dată afară din casă de părinţi! “M-au lăsat pe preş”

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More