TV

Cătălin Cazacu, dezvăluiri despre ce nu s-a văzut la TV la Exatlon. Ce spune despre Vladimir Drăghia

Cătălin Cazacu a revenit în țară după Exatlon și a făcut dezvăluiri în premieră despre ce s-a întâmplat în spatele camerelor de filmat.

Motociclistul a spus că la început Faimoșii și-au urât adversarii, dar totul s-a schimbat pe măsură ce timpul a trecut.

„La început ne-am urât cu adversarii. Dar i-am văzut zi de zi, am început să ne cunoaștem, să îi apreciem”, a spus el. „Eu spun că oricare dintre cei care au ajuns în ultima săptămâna sunt câștigătorii adevărați ai concursului. Încă sunt șocat. A venit alt Cătălin. S-au întâmplat atât de multe lucruri acolo. Acolo am dus-o mai rău decât vedeați voi la televizor”, a adăugat Cazacu, la Wowbiz.

„Dacă mi-ați zice să mă duc mâine la Exatlon, nu aș vrea în ruptul capului! M-aș duce înapoi, dar nu mâine! Încă 10 zile în plus la Exatlon după ce am fost eliminat? Aș alege închisoare!”, a declarat Cazacu.

„S-a văzut că eram extenuați. Nu era chestie de voință, corpul nu mai putea. Corpul ceda. Eu îmi doream, nu eram mofturos. Am mâncat doar orez 140 de zile. Eu dacă vedeam primele două ediții, eu m-aș fi cerut acasă. Am fost o surpriză mare. Nimeni nu credea că eu o să rezist acolo”, a precizat Cazacu.

Cătălin Cazacu a dezvăluit că știa ce are de gând Vladimir să facă cu banii, dacă ia marele premiu.

„M-a mișcat când am aflat ce voia să facă cu premiul. Nu știu dacă puteam să fac asta. Eu am știut. M-a apăsat pe mine foarte tare. Mă gândeam că dacă o să câștig eu, am scos un om care voia să facă bine. Eram împăcat! Am simțit momentul că voi pleca. (…). Mi-aș fi dorit ca destinația banilor să se afle abia după finală”, a mai spus Cătălin Cazacu.

Ce spune Cătălin Cazacu despre fosta sa iubită

Cătălin Cazacu s-a despărțit de Ana Roman, după ce aceasta a văzut imaginile în care iubitul ei părea într-o relație foarte apropiată de Claudia Pavel.

Întors în țară, el a vorbit acum despre ce s-a întâmplat cu Ana.

„Dacă lași capra să spună povestea, lupul va fi personajul negativ. Eu am fost plecat, nu am ce poveste să spun. Fiecare își ia alegerile despre care crede că îl vor duce într-un loc mai fericit. Aș vorbi despre ceva ce nu știu.

Nu vreau să dezgrop morții! Eu am fost undeva unde erau camere pe noi, tot timpul. Ce era de văzut s-a văzut. Nu cred că are legătură cu ce a fost acolo, cred că are legătură cu ce s-a întâmplat aici. Eu nu sunt supărat, eu sunt bucuros, vreau să văd oameni fericiți!”, a spus Catalin Cazacu la WowBiz.

Citește și: Cum au reacționat fanii Exatlon după ce Vladimir Drăghia a câștigat marele premiu

Citește și: Vladimir Drăghia, câștigătorul Exatlon, primele cuvinte după ce a câștigat FINALA

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More