Giani Kiriță, Cătălin Cazacu și Valentin Chiș sunt cei trei nominalizați din echipa Faimoșilor. Unul dintre ei va pleca acasă la ediția Exatlon din 2 mai 2018.
Faimoșii au pierdut la ștafeta mixtă proba de marți și vor suferi a treia eliminare consecutivă.
Larisa a fost desemnată player of the week, iar Valentin Drăghia a câștigat la jocul individual ce asigură imunitate.
Dat fiind faptul că Faimoșii erau cinci, nominalizările au fost automate.
Astfel, Giani Kiriță, Cătălin Cazacu și Valentin „Bruce” stau la mâna publicului. Unul dintre ei părăsește Republica Dominicană.
Așa cum era de așteptat, fanii au început deja să se mobilizeze pe rețelele de socializare și foarte mulți dintre ei au anunțat deja cine este cel pe care îl vor plecat.
Dacă e să ne luăm după comentariile de pe pagina oficială de Facebook a Exatlon România, cele mai mari șanse de a fi eliminat azi le are Giani Kiriță.
Nu mai este o surpriză pentru nimeni că fostul jucător de la Dinamo a atras antipatia susținătorilor Războinicilor, dar și a unei părți a spectatorilor neutri și a fanilor Faimoșilor.
Atitudinea sa, uneori agresivă, asupra celor concurenți a stârnit un val de critici, iar după scandalul cu Războinicii, unii fani au inițiat o petiție în care cereau scoaterea acestuia din concurs.
Iată câteva dintre mesajele telespectatorilor emisiunii, care au strâns multe reacții de apreciere:
Votam Cazacu si Valentin. Sa plece Contra Giani pentru toate jignirile aduse.
Giani, te avem in mana! Venim tavalug!
Sa-i facem un bine omului sa fie eliminat, nu de alta dar se dezmembreaza de sale.
Kirita afara! Ti-o venit randul ca nu te voteaza nimeni!
La Arena Exatlon, Faimosul a spus că are dureri din ce în ce mai pronunțate și că nu mai poate să dea randamentul obișnuit.
„De ceva timp, de o saptamana si jumatate, daca nu mai mult, Giani Kirita nu a mai dat randamentul cu care era invatat.
E un moment greu pentru mine.
Am 41 de ani, dupa 4 luni de jocuri, corpul asta este uzat. Imi este greu sa ma prezint la start si sa am probleme cu inghinalii, sa am probleme cu intinderea, sa am probleme cu spatele. Nu ma vait, dar asta e adevarul.
Ei sunt tineri toti. La mine se vede varsta”, a marturisit Giani Kiriță.
Rămâne de văzut dacă el va fi cel care pleacă. Huff.ro vă va ține la curent cu ce se va întâmpla azi la Exatlon.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Badaraniile lui kirita o sa-l coste. El s-a comportat ca huliganii de pe stadioane. Cand se referea la cel mai bun jucator de la Razboinici el ii spunea "ala" (acela) Ionut Jaguarul n-avea nume ptr el, era "ala". No las'...ca "ala" va tras-o! Chestie de educatie si sportivitate; nu cere mai mult omului decat pooate. Desi, daca ar ramane gian i kirita ar fi mai avantajos ptr Razboinici, ca g.k. nu mai da randament.