Concurenți Ferma 2020: Primi 16 care întră în ferma vedetelor de la Pro TV

07.08.2020

Cine sunt primii concurenți care intră în Ferma? 16 concurenți au acceptat una dintre cele mai dificile experiențe prin care o persoană poate trece! Direct de pe scenă, podiumurile de modă sau pista de raliuri au acceptat provocarea. Cine va reuși să ajungă până la final, vom vedea, însă până la acel moment, este vremea să îi cunoaștem pe competitori.

Anna Lesko, Octavian Ciovică, Alina Pușcău și Cezar Ouatu sunt pregătiți să își demonstreze puterea!

Anna Lesko: ”Este o foarte mare provocare din extrem de multe puncte de vedere. Știu deja că cel mai mult îmi va lipsi fiul meu, Adam, nici nu este nevoie să mă mai gândesc, dar voi face tot posibilul să nu arăt acest lucru în fermă!”

În general își dorește ca melodiile ei să fie cât mai sus în topuri, dar acum își va folosi experiența pentru a ajunge cât mai sus în clasamentul din Ferma. Anna își amintește vacanțele petrecute în curtea bunicilor, la țară, unde a învățat să gătească și să coasă, și își exprimă creativitatea prin picturi extraordinare. Deși multă lume ar fi văzut-o în fruntea echipei urbane, este decisă să fie cea mai puternică săteancă din echipa ei.

Direct de pe podiumurile internaționale, Alina Pușcău, prima orășeancă anunțată, a impresionat pe toată lumea cu o carieră în care a dovedit că poate îmbina moda cu muzica și actoria. La doar 16 ani câștiga unul dintre cele mai importante concursuri de modă existente și primea din partea lui Jean Paul Gaultier un compliment pe care nu-l va uita niciodată: că este atât de frumoasă, că nu ar putea pierde. În Fermă, vrea să le arate tuturor că nu o recomandă doar frumusețea, ci toate aptitudinile pe care le-a dezvoltat de-a lungul anilor.

Alina Pușcău: ”Pentru mine provocarea Ferma înseamnă ‘back to basics’, reîntregirea cu natura și reaprecierea lucrurilor simple. Abia aștept să îi cunosc pe cei alături de care mă voi îmbarca în această aventură.”

Mânat de adrenalină, Octavian Ciovică, cunoscutul pilot de raliuri a fost mereu în fruntea clasamentelor. Ambițios și muncitor, își dorește mereu să ducă lucrurile la următorul nivel. Planurile lui pentru acest an sunt clare: să câștige Ferma, ca sătean, și să își obțină certificatul de pilot de linie.

Octavian Ciovică: ”Toată viața mea am umblat după provocări și nu după unele minuscule. Așa că iată motivul pentru care am venit la acest reality show. Totul depinde de tine, nu există alt factor care să-ți influențeze plecarea din Ferma.”

Cezar Ouatu: ”Provocarea a fost acceptată din start, încă de când am primit telefonul. Este o ocazie senzațională să redevin cum eram odată, la începuturile mele, mai spartan, detașat de tot ce înseamnă tehnologie și să revin la origini.”

Bine cunoscutul contratenor local și internațional și-a început cariera la 19 ani, după ce a studiat toată copilăria pentru a fi un celebru pianist. Cel de-al doilea orășean prezentat a aflat despre cât de dure sunt provocările fermei de la prietenii lui și este decis să fie cel mai puternic competitor pentru a ajunge cât mai departe.

Dacă se vor descurca în competiție, așa cum speră, sau dacă primele provocări vor fi mai intense decât se așteaptă, vom afla în următorul sezon Ferma.

Ferma. Orășeni versus săteni, emisiunea va fi prezentată de Mihaela Rădulescu.