Connect with us
Eurovision România - Duminică, la TVR, vom afla care sunt cei 15 semifinaliști care vor lupta pentru a reprezenta țara noastră la Kiev.

TV

Eurovision 2017: Duminică aflăm cei 15 semifinalişti Eurovision România

O nouă etapă pentru Selecţia Naţională Eurovision: duminică, 12 februarie, în transmisiune directă, de la ora 20.10, la TVR 2, TVR HD şi TVR+, îi cunoaştem pe cei 15 semifinalişti ai concursului Eurovision România. Ei vor merge mai departe în competiţia din acest an.

O nouă etapă pentru Selecţia Naţională Eurovision: duminică, 12 februarie, în transmisiune directă, de la ora 20.10, la TVR 2, TVR HD şi TVR+, îi cunoaştem pe cei 15 semifinalişti ai concursului Eurovision România. Ei vor merge mai departe în competiţia din acest an.

Prima gală a Selecţiei Naţionale Eurovision va fi prezentată de Ioana Voicu şi Dan Helciug, iar trupa emisiunii TVR 2 Duelul Pianelor va acompania muzical artiştii, în momentele live ale serii.

Într-un show plin de culoare, eleganţă şi muzică bună, transmis în direct din studioul 3 al TVR, telespectatorii îi vor vedea pe cei mai buni concurenţi Eurovision din acest an (aşa cum i-a desemnat juriul de specialişti), alături de vedete TVR şi Eurovision România. Cei 15 semifinalişti vor urca pe scenă fiind anunţaţi de artişti care, de-a lungul anilor, au reprezentat România la Eurovision – Elena Gheorghe, Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Paula Seling, Cezar Ouatu, Marcel Pavel, Ovi şi Dan Bittman – şi de vedete TVR: Mihai Constantin, Raluca Arvat, Marina Almăşan, Mircea Radu, Costin Deşliu, Stela Popa, Iulia Zgripcea, Radu Tudor şi coordonatoarea proiectului Eurovision 2017, Iuliana Marciuc.

Pe parcursul emisiunii, vom asculta piesele calificate în semifinală, iar artiştii invitaţi vor reaminti telespectatorilor câteva dintre melodiile cu care România a participat de-a lungul timpului la Eurovision.

Tot în show-ul de duminică, 12 februarie, telespectatorii TVR vor afla detalii despre un concurs al cărui mare premiu va putea fi câştigat numai de cei care îşi vor vota favoritul în Finala Eurovision România.

Reamintim că semifinaliştii au fost aleşi de juriu, în urma audiţiilor care au avut loc la finalul lunii ianuarie. Cei cinci juraţi sunt Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu, Paula Seling şi Andrei Tudor. Concurenţii vor lupta pentru biletul spre scena din Kiev în cadrul Semifinalei de duminică, 26 februarie 2017, Finala Eurovision România fiind programată pentru data de 5 martie. Dacă la Semifinala din 26 februarie, membrii juriului vor alege cele zece piese finaliste, în data de 5 martie, câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de către public, prin televot.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top