Connect with us
Imperiul Leilor 2021: Cristina Bâtlan noul jurat, doar 2 râmân din vechea echipă

TV

Imperiul Leilor 2021. Noul juriu: Cristina Bâtlan al doilea jurat din noua echipă

Imperiul Leilor revine, la PRO TV, cu un nou sezon. Oameni de afaceri puternici își vor asuma rolul de investitori și vor susține business-uri la început de drum, dar vor încerca și să le arăte tinerilor antreprenori că dificultățile în afaceri pot fi depășite. Al doilea leu care intră în Imperiul Leilor este Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de încălțăminte Musette.

Cristina Bâtlan este o leoaică prietenoasă, zâmbitoare, empatică, puternică, dar agilă în fața celorlalți lei atunci când propunerile i se potrivesc profilului ei. A intrat în lumea afacerilor la 19 ani, când și-a dat seama că nu va profesa ca avocat. A renunțat la cursurile Facultății de Drept si alături de Roberto Bâtlan a început să dezvolte o afacere cu materiale textile.

De-a lungul anilor, și-au dat seama că business-ul lor trebuie să se dezvolte și au pus bazele grupului Musette – cel mai important brand românesc de încălțăminte. Musette are o echipa de peste 500 de membri, două fabrici, 28 de magazine în țară și străinătate și o cifră de afaceri de peste 16 de milioane de euro.

Cristina Bâtlan conduce o echipă de 500 de oameni

Cristina Batlan intră în juriul Imperiul Leilor 2021

Cristina Batlan intră în juriul Imperiul Leilor 2021

Despre prezența în show-ul Imperiul Leilor, Cristina Bâtlan spune că o privește ca pe o oportunitate de a întâlni tineri cu idei noi. ”Aș vrea să investesc într-o companie sau afacere în care nu ar trebui să mă preocup neaparat de bunul mers, ci să vin ca business angel, să întâlnesc oameni care știu cum se face lucrul acesta și să-l facă bine.

Mă reinventez permanent, așadar, am nevoie de inspirație în business-ul meu actual, dar și în viața mea de zi cu zi”, a spus fondatoarea Musette.

Cristina Bâtlan are un mesaj și pentru cei care vin în emisiune să găsească finanțare pentru visul lor: ”Le-aș sugera să fie pragmatici, să încerce să-și pună la punct planul de afaceri, să-și cunoască cifrele. Mi-aș dori să avem în față oameni și poveștile lor, povești adevărate. Mă preocupă tendințele în zona de lifestyle, sănătate, mediu și sustenabilitate.

În materie de trenduri sunt foarte la curent cu ce se întâmplă la nivel mondial. Mi-ar plăcea să fiu invitată într-o afacere în domeniu, să mă implic precum o fac în propria mea companie”, a spus aceasta.

PRO TV pregătește noul sezon Imperiul Leilor, show-ul adresat celor care au deja un business sau o idee cu potențial și își doresc să-și vadă visul finanțat, va fi în curând, la PRO TV.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top