Postul de televiziune Kanal D a fost amendat de CNA din cauza derapajelor care se întâlnesc atât de des în emisiunea Puterea Dragostei. Invitații din platoul emisiunii prezentate de Andreea Mantea se pierd cu firea și scot pe gură numai cuvinte total nepotrivite. Acum șefii postului de televiziune trebuie să scoată din buzunare 25.000 lei pentru a plăti amenda dată de CNA.
Membrii CNA au fost intrigați de ce au auzit urmărind mai multe episoade din Puterea Dragosite, emisiune de altfel extrem de urmărită în România. Ultima amendă pe care Kanal D a primit a fost în luna martie și a avut o valoarea de 50.000 lei. Acum, membrii CNA au vizionat emisiunile de la începutul lunii aprilie și de la începutul lunii mai și s-au arătat dezgustați de ceea ce promovează postul de televiziune.
Reprezentatul Kanal D a susținut în ședința CNA că este vorba doar despre „Sunt discuții pasionale desfășurate pe un ton ridicat”.
La fel ca în dățile anterioare, principalele obiecții ale membrilor CNA sunt legate de violența fizică, psihică și de limbaj care este deseori prezentă în emisiune, potrivit paginademedia.ro.
Propunerea de amendă a venit din partea lui Radu Herjeu și a mai fost votată de Răsvan Popescu, Nicolae Bălașa, Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Dorina Rusu și Alexandru Kocsis. A mai fost o propunere de 100.000 de lei, din partea lui Gabriel Tufeanu, care nu a întrunit voturile necesare.
Reprezentantul Kanal D a încercat să lămurească situația și a motivat că publicul emisiunii este format din persoane cu vârsta de peste 25 de ani, emisiune nefiind clasificată pentru o audiență generală.
„Sesizările fac referire la înjurături. Nu există nicio înjurătură în secvențele vizionate. Fac referire la bătăi, nu a fost nici măcar un bobârnac în emisiune.
S-au difuzat 231 de ediții și 19 de program, săptămânal. Publicul este format din adulți, cu vârsta de peste 25 de ani. Programul nu este clasificat pentru o audiență general. Are acele avertizări la început.
Cuvintele licențioase au fost cenzurate, iar moderatoarea a intervenit de câte ori a fost cazul.
Limbajul nu poate fi considerat violent. Nu are un caracter traumatizant. Sunt discuții aprinse, dar care nu corespund limbajului violent. Sunt discuții pasionale desfășurate pe un ton ridicat. De asemenea, au proporții reduse”, a menționat acesta.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-06-12T18:58:09+03:00 18:58
Acest site foloseste cookies.
Read More