TV

Lena Horvath acuzată de Mirela că și-ar fi înscenat o sarcină

Lena Horvath, cunoscută și ca Fata cu ochii de diamant, a fost acuzată de Mirela, Dracu pe uscat, că și-ar fi înscenat o sarcină. Mai precis în urmă cu câteva luni Mirela a fost informată de Lena că este însărcinată și chiar i-a propus să fie nașa copilului ei.

Totul s-a dovedit a fi o minciună, spune Mirela care a povestit că a vazut-o pe Lena în diverse excursii însă nu a văzut niciodata burta de gravidă a Fetei cu ochi de diamant.

În vară Lena a fost împlicată într-un alt scandal, Amanda Regina Nopții, un transexual celebru care face live pe Facebook, a fost cazat de „artistă” în casa sa, iar la scurt timp după ce acesta s-a întors în Spania i-a adus acuzații grave.

Ulterior Lena s-a folosit de comunitate LGBT de pe Facebook pentru a o susține în toate scandalurile în care a intrat, iar acum aceștia s-au intors impotriva ei.

Deși HUFF.ro a trimis în repetate rânduri email-uri și a încercat sa o contacteze pe Lena Horvath, aceasta nu a oferit până la ora publicării acestui articol niciun punct de vedere.

Cine este Lena Horvath?

Este în principal cunoscută datorită scandalurilor media în care s-a implicat. Unul din cele mai răsunătoare a fost acuzația Lenei către un medic ginecolog, despre care aceasta spune că ar fi măcelărit-o.

Daca aveți informații despre acest subiect vă invităm să ne scrieți pe adresa social@huff.ro.

Share
Scris de
Ioan Adi
Stiri Despre Lena Horvath

Acest site foloseste cookies.

Read More