Maria Cârneci, în lacrimi la TV. Artista a vorbit despre momentele cumplite prin care trece după moartea soțului ei, dar și care a fost ultima dorință a lui Romulus Petrescu.
În urmă cu câteva luni, soțul Mariei Cârneci a fost supus unei intervenții chirurgicale. Din păcate, însă, după operație au apărut mai multe complicații. Artista este îngenuncheată de durere după moartea soțului ei și se simte singură, dar de dragul nepoțelelor și a fiului ei, artista încearcă să își revină.
„Nu pot să spun cum e fără el că nu știu nici eu. E foarte greu ca aproape 40 de ani să mergi cu cineva și nu întotdeauna pe roze, dintr-o dată nu mai e, e greu. Încerc de dragul nepoțelelor și de dragul lui să fac tot ce pot. Noi vorbeam mereu ca între prieteni, el era un om foarte educat și în banca lui, un om care nu știu dacă mi-e dat să mai întâlnesc. El toată viața a fost director de hotel, dar însoțindu-mă a cunoscut tot felul de oameni.
Nu sunt în stare de muncă, am anulat tot, am venit că mă mai răcoresc, am să fac ceea ce îi plăcea lui cel mai mult. Cântece frumoase, nu i-ar fi plăcut să plâng, dar oricât de rațională aș fi, mila omoară sentimentele astea. Toate amintirile sunt frumoase, eu sunt mai vulcanică de felul meu, el era blând, retras și controlat. Un om ordonat și în viața de familie. Nu ne-am certat niciodată, să ne măscărim, certurile erau de substanță și nu esență. A dispărut o lume în care eu găseam liniște și echilibru.
Maria Cârneci a dezvăluit că soțul său a avut o ultimă dorință. Pe patul de spital, Romulus Petrescu i-a cerut soției sale să fie îmbrăcat într-un anumit fel. (CITEȘTE ȘI: MARIA CÂRNECI, DISTRUSĂ DE DURERE LA ÎNMORMÂNTAREA SOȚULUI. CINE ȘI-A FĂCUT APARIȚIA LA FUNERALII)
A murit lucid, privindu-ne pe mine și nora mea, am făcut cu schimbul la spital. El era trecut pe morfină, dar avea dureri groaznice. Suntem neputincioși, te uiți și vrei să faci ceva, dar nu știi ce. E cea mai urâtă fază. L-a chemat pe Edi, i-a dat permisul, buletinul, tot. Pentru copil a fost un șoc, am intrat eu în rezervă, l-am ținut de mână și tot se văita și sufla greu. Mi-a spus că are o rugăminte la mine, mi-a zis să mă duc la el în dressing să îi scot costumul, cămașă albă cu palton. Eu știam ce vrea, dar îl întrebam ce să fac cu ele. Și-a dat seama că nu mai putea să mă abțin să nu plâng”, a povestit Maria Cârneci la Antena Stars.
Acest site foloseste cookies.
Read More