TV

Mireasa Antena 1 ediția 11 noiembrie 2020. Simona Gherghe a răbufnit

În emisiunea Mireasa lucrurile se precipită din ce în ce mai tare. Tensiuni în fete, tensiuni între mame, între fete și mame, fete și băieți, băieți și băieți. În unele zile pare că toată lumea are câte o nemulțumire. Printre toate aceste se întâmplă totuși și povești de dragoste. Primul cuplu format în casa Mireasa este format din Mădălina și Radu. Deși lucrurile se îndreptau spre un început frumos și pentru Cătălin și Nicole, totul a luat o întorsătură neașteptată.

Poveste de dragoste dată uitării

Cătălin, băiatul doamnei Geta și Nicole, una dintre noile concurente, au început o frumoasă poveste de dragoste care s-a terminat brusc, sau cel puțin pare terminată. Totul a fost bine și frumos până când fanii emisiunii au anunțat redacția că femeia este căsătorită. Regulamentul emisiunii nu permite în casa Mireasa prezența unor concurenți căsătoriți, fiind vorba despre o emisiune matrimonială.

În acest sens, Nicole a fost descalificată și a plecat acasă, cu promisiunea că-și va rezolva problemele și va reveni cu dovada înregistrării divorțului.

În tot acest timp, Cătălin a așteptat cu sufletul la gură o veste de la ea. Din nefericire pentru el, dezamăgirea a apărut când Nicole a intrat în direct și a spus că nu trebuie să demonstreze nimic nimănui și că dacă vrea, Cătălin poate să încerce o relație cu o fată nouă intrată în concurs.

Simona Gherghe: „Ai prea mult bun simț”

La auzul acestor vorbe, toată lumea din casă a răbufnit. Băieții l-au sfătuit să o uite pe Nicole și să treacă peste, mai ales că există o concurentă care îl place. Cum Cătălin nu a avut nicio reacție pe moment, Simona Gherghe s-a enervat și i-a spus acestuia că are prea mult bun simț.

Aparent, băiatul doamnei Geta avea nevoie de acest duș rece ca să-și dea seamă că pentru el nu există un viitor cu Nicole.

Încet, încet, concurentul începe să fie atent cu Denisa, cea care a spus clar și răspicat că este interesată de persoana lui.

Emisiunea Mireasa este difuzată în fiecare zi de luni până sâmbătă, pe postul de televiziune Antena 1. Gazda și moderatoarea emisiunii este Simona Gherghe, care, în trecut a fost la cârma emisiunii Acces Direct.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More