Antena 1 a decis să renunțe la show-ul matrimonial Mireasă pentru fiul meu. Pe intervalul orar în care era difuzată emisiunea, postul de televiziune aparținând trustului Intact a pregatit 2 noi show-uri.
În intervalul orar 11.00-13.00 va fi difuzată o emisiune nouă, prezentată de Diana Munteanu și Florin Ristei, scrie paginademedia.ro.
Pe intervalul de amiază al reality show-ului Mireasă pentru fiul meu va fi, de asemenea, o nouă emisiune: 2k1, cu Mirela Boureanu Vaida.
Citește și: Mirela Boureanu Vaida: „M-am luptat să nu cedez ispitei. Mă curtează de multă vreme”
2k1 este un show matrimonial de tip quiz, care le va oferi prilejul telespectatorilor, dar și concurenților posibilitatea de a-și testa relația de cuplu.
„Sunt extrem de nerăbdătoare să revin, după o pauză în care am dus dorul telespectatorilor şi al emisiunilor în direct, iar provocarea este una pe măsură: un quiz show matrimonial. Nu am mai făcut genul acesta de emisiune, dar simt că mă reprezintă ca fel de a fi: energică, veselă, cu ritm, cu exuberanţă, iar premiile pe care le punem în joc nu sunt deloc de neglijat. Am emoţii, dar am şi certitudinea că ne vom distra. Căutăm tineri şi mai puţin tineri, cupluri care sunt la început de drum sau care şi-au sărbătorit deja nunta de argint sau de aur, dornice să demonstreze că sunt <<2k1>>. Abia aştept să ne revedem!”, a declarat Mirela Vaida.
Acest site foloseste cookies.
Read More