Connect with us
O mamă tânără cu șase copii a trăit șocul vieții. S-a întâmplat în emisiunea "Visuri la cheie"

TV

O mamă tânără cu șase copii a trăit șocul vieții. S-a întâmplat în emisiunea „Visuri la cheie”

O mamă de doar 32 de ani, despărțită de soțul care o bătea, a rămas cu 6 copii și fără acoperiș deasupra capului. Cei 7 au ajuns să trăiască într-o casă cu chirpici, dar nu s-au plâns, pentru că aveau, în sfârșit, liniștea demult pierdută.

Visuri la cheie

Alexandra Sava este o mamă cu șase copii, rămasă pe drumuri, după ce a reușit să scape dintr-o relație în care era agresată. Nu și-a pierdut încrederea că vor veni și vremuri mai bune pentru familia ei, și a avut dreptate. În ajutorul Alexandrei și al celor șase copii s-au mobilizat peste o mie de voluntari care au reușit să le ridice o casă din donații și din implicarea celor care au vrut să facă un bine.

Totul a plecat de la inițiativa lui Eli Neicuț, o tânără care se implică activ în rezolvarea cazurilor sociale din țara noastră.

Eli și-a dorit să-i ajute, iar astfel, destinul celor 6 copii a devenit misiunea ei. A reușit să facă lucruri pentru ei până la un punct, după care a simțit că nu mai poate singură și a apelat la emisiunea Visuri la Cheie.

 „Am reușit! Mi-ar plăcea ca toată lumea să se gândească ce înseamnă Visuri la cheie”, a spus Eli Neicuț.

Dintr-o casă din chirpici, familia Alexandrei a ajuns să trăiască în lux. Cu ajutorul echipei Visuri la cheie, locuința lor a fost transformată în una cu adevărat – de vis. Nu a fost ușor, dar echipa s-a implicat 100% pentru un rezultat de care toată lumea avea să fie recunoscătoare.

„Aveți o casă frumoasă și o familie foarte frumoasă. Fetițele astea nu au avut niciodată nimic personalizat. Mi-am propus să fac roz, mult roz, să se simtă că e camera fetițelor„, a declarat designerul de interior.

La final, echipa Visuri la cheie le-a prezentat locuința celor 7 membri ai familiei Sava. Bucuria lor nu poate fi descrisă în cuvinte, poate nici măcar în imagini. Efectiv nu le-a venit să creadă că viața lor va continua între pereți roz, ceva la care nici nu au îndrăznit să viseze până acum.

 

 

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top