Ana Maria Pantaze, croitoreasa cea mai celebră din România a câștigat vineri seară premiul cel mare de la Românii au talent 2019. Aceasta a primit în etapa de preselecții Golden Buzz de la Mihai Petre. Vocea cu care a cucerit juriul, publicul din emisiune, dar și întreaga Românie a desemnat-o pe primul loc.
Ana Maria Pantaze, croitoreasa de la „Românii au talent”, a reușit sa smulgă primul GOLDEN BUZZ al sezonului #9suprem, dar și marele premiu de 120.000 de euro.
Ana Maria Pantaze are 38 de ani, e din București și i-a lăsat pe jurați fără replică atunci când a început să cânte o piesă a Ettei James… cu vocea lui Janis Joplin.
„Tu ești esența acestui show. Show-ul ăsta e despre oameni ca tine, care vin cu emoție sinceră și ne lovesc de ne ia naiba.”, i-a spus Mihai Petre înainte să îi dea Golden Buzz-ul.
„Cu așa ceva te întâlnești cel mult o dată într-un sezon, oamenii ca tine sunt apariții rare.”, a spus și Andi Moisescu.
Ana Maria Pantaze a câștigat marele premiu Românii au talent, iar pe locul doi s-a Aris Negoiță. Locul trei a fost obținut de Corul de copii al Operei Naționale București, mare performanță pentru un astfel de număr care până acum nu a ajuns așa departe în show-ul de la Pro TV.
Și anul acesta s-a dat un premiu de originalitate, în valoare de 10.000 de euro, premiu ce a fost câștigat de Mariuș Draguș – Magitot.
Cristina Țopescu a reacționat pe pagina sa de Facebook după ce a văzut numărul croitoresei de la „Românii au talent” care a luat Golden Buzz de la Mihai Petre.
„Vă uitați la „Românii au talent”? Am butonat și am dat peste o fată simplă, cu muuult bun simț, croitoreasă care, după ce a spus: „o să cânt o piesă care MĂ SPEFICIFICĂ”, iar eu, ca mulți alții, am zâmbit puțin răutăcios, când a început să cânte, m-a amuțit.
Cât de des suntem dispuși să fim superficiali, cât de rar judecăm, uitând că avem și inimă. Mi-a dat o lecție fata asta și în cinstea ei, de acum, o să spun și eu uneori, în diverse contexte: MĂ SPECIFICĂ. Emoționant!”, a scris ea pe Facebook.
Ana Maria Pantaze a interpretat o piesă a lui Ettei James cu vocea lui Janis Joplin. Niciun jurat nu a crezut că aceasta va reuși să se ridice la acest nivel. Uimiți complet de taletul Anei Maria, jurații Românii au talent, s-au ridicat în picioare, iar Mihai Petre a apăsat butonul de aur (Golden Buzz).
Golden Buzz-ul a șocat-o pe croitoreasa Ana Maria, care a declarat că a rămas comple uimită de asta și că nu se aștepta deloc.
Jurații pot acorda un sigur Golden Buzz pe sezon. Concurentul care îl primește este trimis direct în semifinala show-ului.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-06-01T00:50:30+03:00 0:50
Acest site foloseste cookies.
Read More