TV

Surpriză de proporții pentru fani! Mihaela Rădulescu revine la televizor

Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din showbizul românesc. Aceasta este apreciată atât pentru activitatea sa din toți acești ani, cât și pentru felul în care arată, deși a depășit vârsta de 50 de ani. Deși nu a mai apărut de ceva timp la TV, se pare că frumoasa vedetă revine pe micile ecrane. Aceasta a semnat din nou cu ProTV și va prezenta o emisiune îndrăgită de mulți oameni, care s-a bucurat de un rating de zile mari și în edițiile trecute.

Surpriză de proporții pentru fani! Mihaela Rădulescu revine la televizor

Celebra Mihaela Rădulescu va fi, pentru al doilea an la rând, gazda show-ului ”Ferma”, unde va fi alături de concurenți în cea mai mare provocare la care poate lua parte cineva. Alături de ea va fi Cristian Bozgan, specialistul în supraviețuire care îi va învăța pe competitori cum să se descurce cu toate sarcinile primite, ceea ce va aduce un real succes postul TV.

Cu siguranță fanii vor fi încântați să afle că Mihaela va fi cea care găzduiește emisiunea, la fel cum este și ea, având în vedere că a avut o pauză destul de mare. Aceasta a mărturisit că este pregătită să îi îndrume pe concurenți în provocare vieții lor și este mai plină de viață și energie pozitivă decât niciodată.

„Am un chef nebun de muncă, după atâta pauză, simt energia fantastică a echipei și abia aștept să începem filmările. N-o să mai înghețăm, ca la ultima ediție, dar o să ne confruntăm cu alte „delicii“, pentru că la „Ferma“ viața e grea și plină de surprize, pentru toată lumea. Iubesc amestecul de emoții și, împreună cu Cristi Bozgan, o să ne străduim să-i ghidăm pe concurenți prin propriile neputințe, până o să vadă câte pot cu adevărat să facă, dar să și ducă. Ne vedem în noua Ferma!”, spune Mihaela Rădulescu înaintea începerii filmărilor.

Noul sezon va pune față în față două mentalități: orășeni și săteni. Fiecare din cei 16 concurenți a ales în ce echipă va face parte, în funcție de stilul de viață pe care l-a avut și care i-a format valorile. Astfel, opt orășeni și opt săteni vor fi pregătiți să-și testeze limitele și să înfrunte provocările ce se vor ivi.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More