Televiziunea de filme Paramount Channel se închide în România în ianuarie 2021. Anunțul a fost deja făcut sub forma unui promo.
Filmele se vor putea urmări în continuare pe Comedy Central, post deținut de Viacom, scrie paginademedia.ro.
„Este finalul unei călătorii. Paramount Channel se va închide în ianuarie. Dar filmele voastre preferate vor găsi o nouă casă, la Comedy Central”, scriu reprezentanții postului. În promo apar și câteva filme consacrate precum „Transformers 3”, „Fantomea mea iubită” sau „Misiune: Imposibilă”.
Canalul difuza producții produse de Paramount, dar și filme de la alte studiouri hollywoodiene.
Paramount Channel a fost lansat în 2014 în România.
Paramount Channel este deţinută de compania Viacom International Media Networks (VIMN), o divizie a Viacom Inc., care operează la nivel internaţional şi televiziunile MTV, Nickelodeon VH1 şi Comedy Central Extra.
Televiziunea Paramount Channel a fost lansată la nivel internaţional în anul 2012, în Spania. În 2013, Paramount Channel s-a lansat în Franţa, iar, în prima parte a acestui an, televiziunea a început să emită şi în Rusia şi Ungaria.
Acest site foloseste cookies.
Read More