TV
Vladimir Drăghia și Giani Kiriță și-au aruncat vorbe dure la Exatlon! Tensiune în tabăra Faimoșilor
Faimoșii au pierdut jocul contra Războinicilor de la Exatlon din data de 2 aprilie și au ratat șansa de a merge la un restaurant și la un concert.
Eșecul a fost greu de digerat și a fost un prilej de escaladare a tensiunilor dintre Vladimir Drăghia și Giani Kiriță.
Drăghia nu a jucat în meciul de aseară, pe care Faimoșii l-au pierdut cu 10-4, pe traseul în care trebuiau să tragă un car și să arunce cu câțiva saci de nisip la coș.
La finalul probei, Cosmin Cernat l-a pus să explice oamenilor de acasă cât de greu este acest traseu. El a spus că ar fi vrut să explice, dar din păcate a fost spectator, precizând că din experiența trecută poate spune că traseul este mai greu pentru fete.
Vorbele sale nu i-au picat bine lui Kiriță, iar după meci a început o discuție aprinsă.
Dinamovistul s-a arătat iritat de faptul că Drăghia a spus că este spectator, acuzându-l că a insinuat că echipa a pierdut pentru că el nu a jucat.
„Adică, ce facem? Dacă jucai tu ce se întâmpla? Câștigam meciul?”, i-a spus Kiriță, nervos, lui Vladimir.
Deși aceasta a încercat să-i explice că nu a fost asta intenția sa, Kiriță nu s-a lăsat înduplecat, și cei doi au continuat să se certe minute bune.
„Cred că problema este, de fapt că Giani nu știe să piardă(…) De fiecare dată când pierde echipa trebuie să găsească un vinovat și nu este el. Astăzi, negăsind un vinovat, a ajuns la mine.
Aș minți dacă aș spune că sunt condamnat să-l suport sau condamnat să-l accept, pentru că nu este așa (…) La el pe cât e de bună partea lui bună, pe atât de rea este cealaltă”, a concluzionat Vladimir.
Citește și: Se cere ELIMINAREA lui Giani Kiriță! Reacții fără precedent
Și în seara aceasta se anunță o ediție incinsă la Exatlon. În 3 aprilie, Faimoșii și Războinicii se vor duela din nou, iar miza va fi casa și rămânerea în competiție.
Vladimir Drăghia și Giani Kiriță ar avea probleme din trecut
În 2015, Vladimir Drăghia și Giani Kiriță ar mai fi avut un conflict în timpul emisiunii „Șerifi de România”. Cei doi ar fi fost la un pas de bătaie și și-ar fi aruncat vorbe foarte grele.
”Acum patru zile, Vlad şi Giani s-au certat rău de tot, ne-am speriat cu toţii. Erau amândoi foarte nervoşi, aşa că şi-au aruncat vorbe grele.
Drăghia l-a făcut ţigan pe Giani, probabil pentru că e mai bruneţel, iar acesta a luat foc şi i-a trântit-o: l-a făcut mitocan şi încrezut. A trebuit să intervină bodyguarzii, pentru că amândoi făceau pe cocoşii şi voiau să se lovească”, povesteau pentru click.ro, surse din anturajul concurenţilor.
Citește și: Ion Oncescu a spus adevărul despre Oltin Hurezeanu. Ce va face acesta la Exatlon