Uber poate fi comandat din Google Maps, după ce Google adaugă această posibilitate. Alături de rezervările la restaurante sau hoteluri, disponibile în unele regiuni ale lumii, acum utilizatorii au la dispoziție și mijloacele necesare ajungerii la destinaţia dorită.
Utilizatorii care caută o destinaţie anume în Google Maps pot acum să-şi comande un Uber. Acest lucru se face direct din aplicaţie, pentru a ajunge la destinaţia dorită.
Comenzile se poate realiza integral din harta Google, nefiind vorba de o simplă trimitere către aplicaţia Uber. Singura condiţie este logarea în Google Maps cu contul Uber pentru ca datele personale şi cardul să fie folosite pentru comenzi.
Noua facilitate face parte dintr-un plan mai mare al celor de la Google, care vor să ofere acces şi la alte servicii de ride sharing sau taximetrie alături de Uber. Acestea vor fi afişate în cadrul aplicaţiei în funcţie de disponibilitatea pe regiuni a fiecărui serviciu.
Citește și: Ce au căutat românii pe Google în 2016: „Cine este cucuveaua mov” sau „reţeta cocovan”
Noua opţiune este lansată la nivel global. Însă, implementarea se face treptat, ceea ce înseamnă că nu toţi utilizatorii vor avea acces dintr-o dată la aceasta.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-13T11:11:05+02:00 11:11
Acest site foloseste cookies.
Read More