Cazul fetiței în vârstă de cinci ani din Baia Mare care a fost ucisă și violată este departe de a se fi încheiat. 23 de suspecți sunt acum în vizor, iar criminaliștii au ajuns la o primă concluzie. Se pare că victima și-ar fi cunoscut călăul.
Crima care a avut loc luni noaptea a șocat întreaga țară, iar locuitorii din Baia Mare sunt speriați și se roagă pentru siguranța copiilor lor.
„Locuiesc destul de aproape de zona Combinatului, pe Electrolizei. Sincer, mi-e teamă să îmi las copiii să se joace şi în faţa blocului, pentru că nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. Am o fetiţă de şapte ani şi un băiat de cinci ani. Faptul că e liber autorul mă înspăimântă foarte tare. Mi-e frică să ies seara din bloc”, a spus băimăreanca Valeria pentru adevărul.ro.
„Ar putea fi oriunde! Nu ştim cum arată, poate chiar a trecut pe lângă noi, pe stradă. Măcar dacă am şti cum arată, să ne putem feri de el. Eu am un băiat de trei ani”, a spus Mihai, un alt băimărean.
Analizând situaţia, criminaliştii au exprimat păreri precum aceea că autorul crimei ar putea fi cunoscut de copilă.
„Dacă avem de-a face cu o zonă foarte pustie, izolată, e clar că autorul o cunoştea şi special a ales-o. Anchetatorii trebuie să caute persoane cu mod de operare similar, în zonă, cunoscuţi. Dacă există cauze nesoluţionate, există suspecţi”, a spus criminalistul Dan Antonescu pentru postul de televiziune Realitatea TV.
„Dacă persoana aceasta era cunoscută de fetiţă, sigur le-ar fi spus părinţilor. Şi cred că din cauza aceasta a şi omorât-o”, a mai spus el.
Citește și: Crimă în Botoșani, pe 25 aprilie! O tânără a fost găsită moartă în pădure
De asemenea, Dan Antonescu are o ipoteză șocantă.
„Trebuie avuţi în vedere cei din zonă, cunoscuţi ca mod de operare asemănător. Îmi aduc aminte că am făcut un reportaj cu un caz tras la indigo în zona Baia Mare- Baia Sprie.
În acel caz era tot o fetiţă de vârstă mică, iar autorul a fost eliberat. E vorba de un mod de operare asemănător, atragerea fetiţei într-o zonă necirculată şi viol, urmat de uciderea victimei. Este un caz tras aproape la indigo”, a mai spus cunoscutul criminalist.
Citește și: Crima din Botoșani: De ce a fost omorâtă tânăra Petronela Mihalachi. Mesajul tulburător al ucigașului
Pe de altă parte, autorităţile locale şi-au arătat toată dispoziţia pentru a ajuta la identificarea autorului.
„Există în acest moment două piste, una privind un recidivist, cetăţean român, iar despre cealaltă pistă, deocamdată nu se pot face mai multe declaraţii”, a spus primarul municipiului, Cătălin Cherecheş.
Anchetatorii au preluat mai multe probe ADN de pe trupul neînsuflețit al micuței.
De asemenea, o echipă de la București a mers pentru a ajuta echipa din Baia Mare să prindă cât mai repede criminalul.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Politia trebuie sa inchida ochii si sa-i lase pe oamenii simpli sa-i mutileze si ucida pe acesti monstri. Apoi sa declare ca nu pot investiga un intreg sat. Alta solutie nu e! Eu nu vreau sa fie hraniti si adapostiti pe banii mei, ai pensionarilor, ai orfanilor, ai spitalizatilor etc. Daca un hot se mai poate reabilita, un monstru-nu! Iese vesel din puscarie si mai violeza o baba de 80!
Fac ceva pe Drepturile Omului ca sunt inventate de masoni, nu de crestini!