Un autocar a luat foc între Reşiţa şi Caransebeş, în această dimineață. Oamenii au ieşit din maşină când au simţit miros de fum. Ei au fost preluaţi de alt autocar şi transportaţi la destinaţie.
Din primele date, incendiul, în urma căruia autocarul a ars în proporţie de 75 la sută, ar fi pornit de la motorul maşinii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş- Severin, Cecilia Dăneţ, a declarat că autocarula luat foc pe drumul ce leagă Reşiţa de Caransebeş, la opt kilometri de Reşiţa. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
”În autocar se aflau 17 pasageri, însă aceştia s-au autoevacuat când au simţit miros de fum. Pasagerii au fost preluaţi de un alt mijloc de transport şi duşi la destinaţie. Autocarul a ars în proporţie de 75 la sută”, a declarat Cecilia Dăneţ.
Cauza probabilă a incendiului este o defecţiune la compartimentul motor.
Circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe o bandă de mers, până când autocarul a fost tras de pe şosea, iar în prezent nu mai sunt restricţii.
Acest site foloseste cookies.
Read More