Un băiețel de cinci ani care suferă de cancer în fază terminală a primit o surpriză de Crăciun la care nu s-ar fi așteptat vreodată. În ajunul Sărbătorilor, micuțul a primit peste 11.000 de felicitări de la oameni din întreaga lume.
Bradley Lowery a fost diagnosticat cu neuroblastom în 2013, pe când avea doar doi ani. Lupta băiatului cu forma severă de cancer care îi răpește cei mai frumoși ani din viață nu a rămas neobservată de oameni inimoși care au încercat să îl ajute.
Povestea băiatului a devenit cunoscută în luna septembrie, când echipa de fotbal Everton i-a dăruit 200.000 de lire sterline. Familia lui Bradley încerca să strângă bani pentru un tratament contra cancerului în Statele Unite.
Fanii echipei de fotbal au decis să continue actul caritabil și au pornit o campanie pe Facebook pentru a îi trimite băiatului cât mai multe felicitări pentru Crăciun. Inițiativa a avut un succes imens, micuțul primind peste 11.000 de scrisori de la oamenii din toată lumea.
Mama băiatului s-a declarat copleșită de sprijinul primit. Casa familiei Lowery seamănă acum cu un centru de sortare al poștei.
„Au sosit din Australia, Noua Zeelandă și din întregul Regat Unit”, a declarat emoționată mama lui Bradley.
„Toți copiii cred că este un erou. Este un copil așa bun și minunat”, a spus și bunicul micuțului.
În afară de felicitări, Bradley a primit în scrisori și sume de bani care îl vor ajuta să poată face tratamentul din new York. În total s-au strâns 700.000 de lire sterline, informează mirror.co.uk.
„Abia așteptăm să citim împreună cu Bradley toate urările de bine pe care le-am primit. Și banii și cadourile sunt grozave! Vreau să vă mulțumim tuturor că ați făcut pentru Bradley un Crăciun memorabil”, au declarat părinții micuțului.
După doi ani de tratament chinuitor prin chimioterapie, Bradley părea complet vindecat de cancer. Pentru 18 luni, a fost din nou un copil normal care s-a bucurat de viață.
Citește și: Un băiețel de cinci ani a murit în brațele lui Moș Crăciun. Ce i-a spus înainte de a-și da ultima suflare
Din păcate boala necruțătoare s-a întors în luna iunie a acestui an. Acum, părinții lui Bradley speră ca tratamentul să-i ofere micuțului măcar mai mult timp alături de familie.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-15T23:49:16+02:00 23:49
Acest site foloseste cookies.
Read More