Connect with us
Un copil a murit de boală diareică. Părinților le-a fost teamă să îl interneze

Știri

Un copil a murit de boală diareică. Părinților le-a fost teamă să îl interneze

Doctorul Mihai Craiu a postat pe o rețea socială îndemnul de a duce copiii la medic chiar și în vremurile unei epidemii. Un copil a murit de o boală diareică din cauza temerii părinților.

Un copil a murit de boală diareică. Părinților le-a fost teamă să îl interneze

Acesta a descris riscurile unei afecțiuni în general ușoare, dar care lăsate netratate duc la consecințe nedorite de niciun om. Astfel un copil mic a murit acum câteva zile din cauza părinților săi care nu l-au dus la spital când suferea de o boală diareică. Temerea lor de virusul Covid-19 i-a costat grav.

„Mă gândeam la experimentul lui Avicenna pe care l-am pomenit acum câteva zile. Cel în care mielul a murit de frica lupului…”

În aceste zile fiecare părinte ia cele mai mărunte decizii. Decizii care pot influența viitorul. Avem de-a face cu decizii care par mărunte, dar care pot avea consecințe grave. Unii părinți își scot copiii în parc pentru cele mai banale motive în ciuda interdicțiilor oficiale. „S-a plictisit copilu’ de stat in casă”, „îi scade vitamina D3 în sânge”, este afectată imunitatea” etc.

De aici până la decizia de a ține copilul acasă, fără tratament, în detrimentul ducerii la spital chiar când copilul este bolnav și devine din ce în ce mai grav.

Acest copil a murit în ultimele zile fără ca moartea sa să facă mare vâlvă în media. Un copil mic în secolul al XXI-lea a murit din cauza unei boli banale care putea fi tratată rapid și ușor. Acesta a avut o mulțime de scaune și vărsături, nu a putut și alimentat sau tratat acasă.

Drumurile între spitale și specialități s-au dovedit prea lungi pentru el, odată ce boala a ajuns într-un stadiu avansat. Părinții au așteptat prea mult înainte de a-și duce copilul la spital de teama acestui nou virus.  Despre copiii mici se știe că dacă devin infectați cu Covid-19 au parte de simptome ușoare.

Mesaj de reținut

MESAJ DE LUAT ACASĂ – noul coronavirus nu a luat dreptul altor microbi de a îmbolnăvi un copil mic!!

CE E DE FĂCUT?

1. Sunați medicul de familie, care este în măsură să vă sfătuiască FOARTE bine pentru toate bolile uzuale. Dânsul/dânsa cunoște exact istoria copilului și poate identifica rapid scenariile cu risc mare.

2. Dacă există Semne Generale de Pericol la Copil apelați 112 sau mergeți imediat la spital (zice OMS că sunt 3 astfel de semne – copilul ce nu poate bea sau suge la sân deloc, copilul care vomită frecvent si copilul ce are un episod de convulsii sau pierdere a stării de conștiență).

3. Dacă aveți un copil a cărui boală nu s-a ameliorat deloc, în ciuda tratamentului prescris de medicul de familie, mai mult de 72 ore și există febră foarte mare, tuse frecventă, respirație grea FĂRĂ să fie nasul înfundat, diaree cu sânge sau dureri mari ce nu trec cu panadol/nurofen, etc MERGEȚI LA SPITAL!

Noi la INSMC am asigurat circuite separate și triajul pacienților intr-un compartiment modular, in curtea spitalului. In acest fel fiecare caz poate respecta distanțarea necesară si poate fi evaluat de personal dedicat, echipat corespunzător cu PPE și tratat în siguranță.

#stămacasă DACĂ este copilul sănătos!!”, scria Dr. Mihai Craiu pe rețeaua socială.

Așadar, trebuie să înțelegem că doar pentru că avem un virus în țară, asta nu înseamnă că alți viruși sau microbi au dispărut. Se poate muri în continuare și de la cele mai banale boli. Trebuie să fim precauți și când observăm ceva ciudat în organismul nostru, să mergem la medic.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top