Pe 25 decembrie 2017 s-au împlinit 28 de ani de la execuția soților Ceaușescu. Cei doi au fost acuzați de:
Genocid – peste 60.000 victime;
Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.
Subminarea economiei naționale.
Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
Procesul desfășurat în garnizoana din Târgoviște a durat mai puțin de o oră și s-a terminat cu condamnarea la moarte a cuplului prezidențial al României comuniste. Nu s-a aprobat niciun recurs al sentinței, care a fost pusă în practică la câteva minute de la pronunțare.
Generalul Dan Voinea, procurorul care a întocmit rechizitoriul împotriva soților Ceaușescu, a dat câteva detalii despre execuție.
”Lui Ceaușescu nu i-a fost frică de moarte, dar soția lui a avut temere atunci, au luat-o pe sus, pur și simplu, militarii care au legat-o la mâini. Acolo a leșinat, când au pus-o lângă zid și au tras în ea fiind căzută pe jos.
Însă el a primit execuția în picioare. Primele rafale s-au tras la picioare, iar din reflex el a sărit în sus și a căzut flectat pe spate”, și-a amintit Dan Voinea, într-un interviu acordat pentru Libertatea.
Te-ar putea interesa și: Misterul ultimelor zile din viața lui Nicolae Ceaușescu, rezolvat! Ce era în fiolele trimise fostului președinte la Târgoviște
Unul dintre cele mai mari mistere legate de ultimele zile din viața lui Nicolae Ceaușescu se referă la fiolele care i-au fost trimise fostului președinte în cazarma de la Târgoviște, în decembrie 1989.
Ceaușescu era diabetic, iar în momentele de după Revoluție, aflat la Târgoviște, el primise două fiole de insulină, pentru tratament. Liderul PCR a refuzat tratamentul, iar ulterior, s-a spus că în cele două fiole se afla otrava care trebuia să-i aducă sfârșitul, înainte de proces.
Profesorul Iulian Mincu, medicul care îl mai tratase pe Ceaușescu și în aprilie 1989, a lămurit misterul.
Profesorul Iulian Mincu fusese chemat, în aprilie 1989, la un consult, deoarece echipa de medici care îl trata pe Ceaușescu era depășită de evoluția unui diabet vechi de 10-12 ani.
Prof. Mincu a constat că șeful statului se află în precomă hiperosmolară și a reușit să o convingă pe Elena Ceaușescu să accepte terapia cu insulină. Dictatorul întrerupsese tratamentul cu insulină în vara lui 1989, apoi în reluase în toamna acelui an.
În ceea ce privește fiolele de la Târgoviște, medicul a afirmat că în ele se afla insulină și că el personal s-a ocupat de ele.
”Eu personal am luat fiolele de la spitalul nostru și le-am pus în pungă, iar medicul care le-a dus vă poate confirma, mai este și astăzi aici.
Doctorul Grigorescu, împreună cu alt doctor, Trifan, le-a dus la Ministerul Apărării și le-a predat ministrului, pentru a fi duse mai departe.
Se pare că bolnavul le-a refuzat, considerând că sunt false. Apoi, a citit eticheta… și li s-a spus că fuseseră trimise de mine. Prima dat nu li s-a spus că au fost date de mine, de la spital.
Cred că, dacă știa, nu le-ar fi refuzat. După aceea, nu i s-au mai făcut. În 22 decembrie i s-a făcut insulina.
În 23 decembrie, diabetul era echilibrat, spre sfârșitul zilei de 23 începuse să se dezechilibreze. În 24, nu a făcut insulină…Începea ziua de 25 decembrie, tot fără tratament.
Starea de tensiune, graba cu care s-a mers cu acest proces, în opinia mea, era dată de situația în care se găsea bolnavul fără insulină”, a spus medicul, pentru DCNews.
