Un bărbat din Focșani, în vârstă de 50 de ani, a avut o surpriză neplăcută în momentul în care a cumpărat prezervative cu nervuri de la o farmacie din oraș.
Cele pe care le dorea costau de regulă 13 lei, dar la farmacia respectivă le-a găsit la un preț de 8.50 lei. S-a gândit că nu se poate întâmpla nimic rău dacă le cumpără, așa că a achiziționat 2 cutii. Acasă, după ce a folosit primul prezervativ, a constatat că era o diferență calitativă evidentă între cele pe care le folosea până acum și acestea.
Supărat, a mers la farmacie și a cerut să i se înapoieze banii. S-a lovit aici de un refuz categoric al farmacistei și a decis să pornească o investigație pe cont propriu.
El a luat legătura cu reprezentantul oficial al firmei producătoare, care i-a cerul să-i indice codul de produs şi lotul de fabricaţie. A constatat că acele prezervative nu erau făcute de firma respectivă, care este printre cele mai cunoscute pe plan mondial, ci erau contrafăcute.
El a făcut o plângere la Protecția Consumatorului, iar de aici, inspectorii OPC au pornit în căutarea adevăratei firme care producea prezervativele și au ajuns în Suceava. Societatea de aici nu a putut să facă dovada documentelor privind originalitatea produsului. Mai mult decât atât, se pare că aceste prezervative erau vândute de furnizor cu trei lei cutia!
„În urma verificărilor, s-au constatat aspecte de natură penală, astfel încât sesizarea noastră a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind efectuate cercetări pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cert este că farmacia din Focşani a retras imediat de la comercializare cele 55 de cutii cu prezervative, iar clientul şi-a primit banii înapoi, declarându-se mulţumit de cum s-a soluţionat cauza”, declarat Cristina Boldeanu, inspector la Protecţia Consumatorului Vrancea, pentru Adevărul.
Acest site foloseste cookies.
Read More