Un șofer băut a accidentat mortal în Teleorman un biciclist

Un bărbat din Teleorman, aflat pe bicicletă, și-a pierdut viața, sâmbătă seara, după ce a fost lovit de o mașină pe Drumul Județean 546, în localitatea Olteanca, din Teleorman. Șoferul mașinii era băut.

Potrivit Poliției Teleorman, bărbatul de 63 de ani din comuna Lunca, județul Teleorman, mergea pe o bicicletă neechipată corespunzător pentru circulația pe drumurile publice, iar bărbatul nu avea vestă reflectorizantă pentru a putea fi văzut de alți șoferi.

Acesta a fost lovit de o mașină care circula din același sens, condusă de un șofer de 34 de ani din județul Olt.

În urma impactului, biciclistul a murit. Oamenii legii au descoperit că șoferul era băut.

„Biciclistul nu era echipat cu elemente reflectorizante și bicicleta nu era prevăzută cu elementele necesare circulației pe drumurile publice. În urma impactului, biciclistul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunțat IPJ Teleorman.

Șoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Share
Scris de
Laurențiu Emanuel

Acest site foloseste cookies.

Read More