Săptămâna cuprinsă între 18 și 24 martie va fi una decisivă din toate punctele de vedere. Nativii de aer și cei de apă descoperă că e posibil să fi fost trădați pentru bani.
ZODIILE DE APĂ
Racii au nevoie de sprijin emoțional pentru că vor fi loviți din toate părțile și ei simt deja niște energii negative.
Scorpionii se mai temperează, debordează de energie și sunt extrem de implicați sufletește în tot ce își propun și, culmea, chiar le iese din prima săptămâna asta.
Peștii au de făcut o serie de alegeri și riscă certuri urâte pornite de la ochiul dracului, adică de la ban.
ZODIILE DE AER
Balanțele au și ele multe dispute de dus din cauza situației financiare. Vor afla că anumiți bani oferiți celor apropiați s-au dus pe cu totul altceva decât știau, adică pe vicii.
Vărsătorii și Gemenii au parte de o perioadă de relaxare, însă în continuare îi vor încerca niște temeri. Își vor pune multe întrebări despre ce trebuie să facă pentru a nu se mai timora în fața unor decizii greu de luat.
ZODIILE DE FOC
Leii și Berbecii au o săptămână haotică, plină de aventuri, plină de drumeții, dar vor fi pe cai mari.
Săgetătorii trebuie să își facă planuri de investiții, căci odată cu terminarea acestei luni vor fi avantajați în business.
ZODIILE DE PĂMÂNT
Taurii au o săptămână plină de succes. Trebuie doar să știe să guste din succes pentru a avea suficientă energie să nu se oprească în acel punct.
Fecioarele își mai revin din punct de vedere emoțional, după o lună martie plină de dileme care le-au survolat mintea.
Capricornii se trezesc cu o serie de datorii pe cap și vor fi nevoiți să facă tot posibilul pentru a-și spăla imaginea. Le va fi destul de greu.
Sursa foto: pixabay.com
Acest articol a fost actualizat la: 2019-03-17T22:46:19+02:00 22:46
Acest site foloseste cookies.
Read More