Știri

Unul dintre cei 7 violatori din Vaslui a fost eliberat din închisoare

Unul dintre cei şapte tineri din Vaslui a fost eliberat condiţionat marți. Este vorba despre Alin Rotaru, îm vârstă de 21 ani, cel mai mic dintre cei 7 violatori care au sechestrat şi agresat o tânără de 18 ani. 

Tânărul nu a făcut nicio declaraţie şi nu şi-a ridicat privirea din pământ, de la ieşirea pe uşa închisorii şi până la maşina rudelor care în aşteptau în imediata apropiere.

Odată cu decizia liberării condiţionate, Judecătoria Vaslui a a dispus ca intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei să constituie termen de supraveghere pentru condamnat.

Astfel, până la data la care se împlineşte termenul integral al pedepsei, Alin Rotaru trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa
  • să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile
  • să comunice schimbarea locului de muncă
  • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

După executarea integrală a pedepsei Alin Rotaru, dar şi ceilalţi şase tineri, are interzis dreptul de a comunica cu victima sau cu părinţii acesteiapentru o perioadă de 2 ani.

Cei șapte violatori au câștigat 300 de zile de libertate

Tot astăzi, Judecătoria Vaslui urmează să hotărască dacă va dispune eliberarea condiţionată a lui Bogdan Boicu, al treilea tânăr din grupul celor şapte, care şi-a recunoscut faptele.

Cei şapte tineri au câştigat aproape 300 de zile de libertate, urmare a beneficiilor recursului compensatoriu, pentru condiţiile grele de detenţie.

Citește și 33 de ucigași, 47 de violatori și peste 100 de tâlhari au ieșit mai devreme din pușcării

551 de persoane au fost puse deja în libertate odată cu intrarea în vigoare, pe 19 octombrie, a Legii 169/2017, cunoscută şi ca legea recursului compensatoriu.

Potrivit acestui act normativ, la fiecare 30 de zile petrecute în condiţii necorespunzătoare de detenţie, un deţinut are dreptul la 6 zile suplimentare considerate executate din pedeapsă.

Citește și Rudele celor șapte violatori din Vaslui au rupt tăcerea. Dezvăluire-șoc la trei ani de la cumplitul viol!

ANP a informat că niciunul dintre deţinuţii eliberaţi nu fusese condamnat pentru fapte de corupţie În schimb, majoritatea celor eliberaţi au executat pedepse pentru furt, tâlhărie şi viol.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-13T12:05:20+03:00 12:05

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More