Chen Yichi era însărcinată și urma să se căsătorească cu Tsai Shangzhen. Viața tinerei taiwaneze, de doar 24 de ani, s-a sfârșit brusc după un accident de scuter. Câteva zile o mai despărțeau de petrecerea de logodnă când s-a produs tragedia.
Chen era asistentă la un spital şi făcea naveta cu un scuter. Femeia era însărcinată în cinci luni şi urma să se căsătorească cu cel cu care avea o relaţie de cinci ani.
Cei doi îndrăgostiţi plănuiseră deja nunta şi urmau să facă logodna la începutul lunii septembrie, scrie Daily Mail.
Accidentul a avut loc la sfârşitul lunii august, iar Chen a ajuns la spital în stare gravă. Din păcate, nici fata şi nici bebeluşul din burtă nu au supravieţuit.
Deși distrus de durere, iubitul fetei a vrut să își onoreze promisiunea și să o ia de nevastă. Evenimentul deosebit de emoționant și a avut loc chiar în ziua înmormântării.
Capela în care a avut loc slujba a fost împodobită cu flori și baloane, iar cei prezenți la eveniment nu au purtat doliu.
Chen a fost îmbrăcată în mireasă, iar iubitul ei i-a pus pe deget verigheta. Toţi cei prezenţi au izbucnit în lacrimi, iar părinţii celor doi tineri au fost la un pas să leşine.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-09-23T13:48:12+03:00 13:48
Acest site foloseste cookies.
Read More