Connect with us
Un urs a fost împușcat mortal în SIbiu, după ce a provocat panică în centrul municipiului. Animalul s-a urcat pe acoperișul unei case.

Știri

Urs, împușcat în Sibiu, după ce a provocat panică în centrul orașului VIDEO

Un urs a provocat panică în Sibiu. Animalul a fost văzut miercuri dimineaţă în centrul oraşului Sibiu și a fost prins într-o curte, la distanţă foarte mare de locul în care a fost zărit prima dată.

Ursul a fost prins într-o curte de pe Strada Lungă, după ce a străbătut jumătate de oraş, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu. Acesta a fost împușcat mortal, după ce forțele de ordine s-au mobilizat. Inițial, s-a încercat tranchilizarea lui, însă nu s-a reușit, a anunțat directorul DSV Sibiu la Antena 3.

Iniţial, animalul a fost văzut în zona centrală a oraşului Sibiu, o echipă mixtă de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai Grădinii Zoologice intervenind pentru localizarea şi prinderea acestuia, conform sursei citate.

Acţiunea a durat aproximativ două ore, timp în care populaţia a fost sfătuită să evite perimetrul în care se bănuia că s-ar putea afla ursul

Potrivit poliţiştilor, ursul este unul ”de mari dimensiuni”, reprezentanţii Grădinii Zoologice precizând că animalul nu este unul aflat în grija lor.

foto:captura A3

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top