Va fi remaniat Tudorel Toader? Ce spune Liviu Dragnea

31.10.2018
Va fi remaniat Tudorel Toader? Ce spune Liviu Dragnea

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, în care cer demisia lui Tudorel Toader.

Iniţiatorii îl acuză pe Toader, în 20 de puncte, că prin comportamentul său a „abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi „a trimis România în trecut, în perioada Năstase-Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”.

S-au înregistrat 99 de voturi „pentru”, 171 de voturi „împotrivă” şi cinci abţineri .

Liviu Dragnea, care nu este în cele mai bune relații cu ministrul Justiției, din cauză că acesta nu a dat ordonanță pe amnistie și grațiere, a precizat ce s-a discutat în PSD despre Tudorel Toader

„Le-aş sugera tuturor să nu se mai victimizeze în discuţii informale cu presa că dacă o să fie remaniaţi, o să spună de fapt care e adevăratul motiv. Adevăratul motiv pentru remaniere nu va fi la niciunul dintre miniştri ordonanţa de amnistie şi graţiere.

„Dacă cineva se gândeşte să spună că din cauza asta ar putea fi remaniat, ceea ce deocamdată în PSD nu e cazul, la ora asta nu se pune problema remanierii lui Toader, dar la ora asta nu ştim ce se va întâmpla în continuare, ar face o mare greşeală”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.

„Puciștii din PSD se pare că încet, încet ajung ca ISIS. Indiferent ce „bombiță” apare pe nu știu unde, încep să și-o revendice. Acesta a fost un semnal foarte clar că dacă PSD va decide să remanieze un ministru, o face în interiorul structurilor de partid”, a completat Dragnea.

Citește și: Liviu Dragnea, reacție nervoasă la adresa jurnaliștilor: „Cu ce dracu să mă ajute?!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *