Pașaportul temporar ar putea avea o valabilitate de 10 ani, de la cinci ani, cât era în prezent. Senatul a adoptat un proiect de lege al UDMR pentru prelungirea valabilității pașaportului, iar propunerea legislativă va merge la Camera Deputaților, care este for decizional.
Conform Agerpres, plenul Senatului a adoptat marţi propunerea legislativă care prevede prelungirea valabilităţii paşaportului temporar.
Acesta va fi valabil timp de 10 ani, în cazul persoanelor cu vârsta peste 25 de ani, scrie air24.ro. După votul din plen, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, a declarat următoarele:
„Senatul, în calitate de prima Cameră sesizată, a adoptat proiectul de modificare legislativă elaborat de UDMR, care prevede ca, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani, valabilitatea paşaportului simplu electronic să fie de 10 ani în loc de 5, cum este în prezent.
Pentru cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani se vor elibera, în continuare, paşapoarte cu valabilitate de 5 ani, pe motiv că trăsăturile fizionomice se schimbă semnificativ în acest interval de vârstă.”
Partidul UDMR a precizat că în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, valabilitatea paşapoartelor simple electronice este dublă faţă de cele emise în România.
„Prin acest proiect de lege urmărim alinierea legislaţiei naţionale cu bunele practici din acest domeniu din UE.
Propunerea noastră vine în ajutorul cetăţenilor, care nu vor mai fi nevoiţi să se prezinte în judeţe la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple din 5 în 5 ani pentru eliberarea unui nou paşaport, dar acest act normativ va reduce şi sarcina administrativă a acestor instituţii.
Prin urmare, propunerea noastră va avea efectul de reducere a costurilor aferente eliberării acestor documente, iar timpul de aşteptare de la ghişee, în special în perioada de obicei supraaglomerată de vară, va fi redus”
Proiectul de lege a fost depus în Parlament de UDMR anul trecut. În februarie Guvernul s-a adresat Legislativului cerând aprobarea unei iniţiative similare.
Partidele parlamentare aflate la guvernare au susţinut în Senat iniţiativa UDMR, având în vedere că Uniunea pledează pentru adoptarea, cât mai urgent, a modificărilor legislative necesare pentru prelungirea valabilităţii paşapoartelor.
Camera Deputaţilor are rol decizional în ceea ce priveşte Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.18 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Citește și: Decizie pentru persoanele care au paşaport. Anunţul făcut de Ministerul de Interne