Connect with us
Valea Prahovei preferată de turiști petru Vacanța de Paști

Știri

Valea Prahovei preferată de turiști petru Vacanța de Paști

Mii de turişti petrec Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei, cu toate că vremea capricioasă le-a dat peste cap planurile şi nu pot schia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vremea capricioasă a dat peste cap planurile turiștilor sosiți de Paște în stațiunile de pe Valea Prahovei. Anul acesta, spre deosebire de cei trecuți, nu s-a schiat.

Citește aici: Cât costă excursiile pentru minivacanța de 1 mai

În prima zi de Paște, în Sinaia, Bușteni sau Azuga a plouat, iar la altitudini de peste 2.000 de metri a nins.

Turiștii au fost nevoiți să stea mai mult prin hoteluri, administratorii unităților de cazare pregătind însă fel de fel de activități, în special pentru copii.

”A fost o vreme capricioasă. A plouat întâi mărunt, iar apoi a plouat serios. Turiștii s-au plimbat un pic, cât le-a permis timpul, apoi s-au retras la hotel. Nu aveau ce face întrucât și muzeele au fost închise”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, șeful Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa.

În plus, nicio pârtie de pe Valea Prahovei nu a fost practicabilă.

Potrivit lui Popa, gradul de ocupare în unitățile de cazare din Sinaia este de aproximativ 75 la sută, fiind înregistrați peste 3.000 de turiști. Lor li se mai adaugă alte 3.000 de persoane care au venit în plimbare, fără să se cazeze.

”Noi le spunem excursioniști. Vin dimineața și pleacă seara, de aceea e și numărul acela mare de mașini, pe DN1. Gradul de ocupare este cel din anii trecuți, având în vedere că Paștele este sărbătorit în familie”, a adăugat Popa.

Același grad de ocupare a fost înregistrat și în Bușteni sau Azuga.

Șefului Centrului de Informare Sinaia a afirmat că unitățile hoteliere s-au pregătit ”ca la carte”, cu ouă roșii, cozonaci, vin sau miel, iar seara turiștii au avut parte de spectacole.

Acum, hotelierii se pregătesc pentru sejurul de 1 mai, când se așteaptă să fie o afluență mare de turiști, pe Valea Prahovei.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top